Ipocrizie religioasă: Elena Udrea, la Rohia | Dragusanul.ro

Ipocrizie religioasă: Elena Udrea, la Rohia

 

 

Udrea manastireUdrea morosanca

Elena Udrea joacă, în ultima vreme, şi rolurile unor personaje profund morale: credincioasa şi moroşanca. Dar, dacă i-a cam mers cu Traian Băsescu, pe care-l duce de nas după poftă-i, cu bunul Dumnezeu nu cred că o să-i meargă, şi asta din simplul motiv că Dumnezeu nu poate fi corupt nici cu prefăcătoria de-a evlavioasa creştină, nici cu aparenta modestie a “fetei de la ţară”, pe care numai banii şi alte rotunjimi la fel de păcătoase, o transformă, în vremelnicia faunei politice româneşti de astăzi, ba în Cenuşăreasă, ba în Alba ca Zăpada. Iar Chestia asta a făcut-o, în 15 august, şi la Mănăstirea “Sfânta Ana” din Rohia Maramureşului.

 

Chiar când te (ţi-o) tragi din (cu) Traian, bine-ar fi, năvalnico, să nu uiţi, măcar în biserici, cum că Traian Băsescu nu este, totuşi, Dumnezeu, oricât s-ar crede de nemuritor.