Intimidatorii presei sucevene
Cetăţeanca Vasilica Steliana Miron, care nu-şi respectă statutul fortuit (adică întâmplător, madame!) de senator, încă nu şi-a retras pârâcioasele lamentări de pe masa instanţelor sucevene, toate puse căluş ziariştilor. Probabil că noul ei şef de partid, filosoful, teologul şi poetul Ştefan Alexandru Băişanu, a uitat să-i traducă, din latină, chestia aia, cu “scripta manent” şi o fi căzut biata senatoare în confuzia criptei, în care presa trebuie băgată per-manent, când ajungi la putere.
*
Oare, fără presa asta, bună-rea, călcată, zilnic, în picioare de democraţia rotaţiei la putere, mai ajungea Vasilica Steliana Miron să-şi revendice statutul sexi, cu chestiile sexuale tolănite într-un fotoliu de senator? Fără presa asta, bună rea, ar fi prins cineva de veste, până acum, despre existenţa năzbâtioasei alese a zonei de munte?