în Colectiv îşi numără martirii
*
octombrie cu candele pe trepte
şi cu revolta ultimei lui zile
îţi bandajează sufletul, copile,
şi spulberă cruzimile nedrepte
pe ciobul frunzei – suflet oropsit
ce-şi caută cenuşa ca să-nvie,
dar milă nu există-n veşnicie,
iar veşnicia nu-i decât un mit
*
care prelinge sânge şi dureri
în nenăscuţii prunci şi în părinţi
vânzându-i disperării pe arginţi
pe calea ce nu duce nicăieri,
iar când răsare cântecul şi cântă
şi când furişă-n suflete lumină
octombrie cu frunza lui se-nchină
şi parcă fără voie înspăimântă
*
în rândurile neamului satirii
osificaţi în vremuri şi în spaţii
ce nu aud cum alte generaţii
în Colectiv îşi numără martirii