Grigore Vieru, accesul în mit

*

Duminică, 24 noiembrie 2013, l-am reîntâlnit pe Grigore Vieru. Mă aştepta, fericit, dar şi uşor îngândurat, în faţa Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş. Ştiam eu că nu a murit şi că nu va muri niciodată, la vremelnicie fiind condamnaţi doar grigurcii, criticurţii şi celelalte vietăţi la fel de parazitare.

*

Când m-am apropiat, Grigore m-a salutat doar cu licărul din coada ochiului, un licăr bun şi mângâietor, şi-atunci m-am dumirit, privindu-l mai cu atenţie, că el tocmai este personajul unei nesperate ceremonii, cea de investitură în mit.

*

*

Pare un cavaler de odinioară, care aşteaptă, plin de demnitate şi cu fruntea uşor aplecată, atingerea sacră a spadei pe umărul drept.

*

Voievodul e acolo, la doar câţiva paşi, înfăşurat în mantia-i cosmică. Iar Grigore Vieru îşi vede visul împlinit: El şi „Domnul Eminescu”, faţă în faţă, la fel de îngânduraţi şi suflete pereche în veşnicia memoriei.

*

*

Am fost fericit, duminică, 24 noiembrie 2013, pentru Grigore Vieru, iar a doua zi, luni, pe o ploaie rece şi deasă, i-am fotografia intrarea în mit din toate unghiurile posibile (voi posta fotografile, la întoarcere, când le voi putea prelucra. Cu greu am descifrat, pe umărul stâng, al fratelui nostru, semnătura sculptorului Radu Adam, autorul bustului şi, probabil, iniţiatorul amplasării provizorii, până la emiterea unei hotărâri a Consiliului Municipal Târgu Mureş.

*

*

Târgu Mureş, un oraş milenar şi încă locuit. Un oraş cu memorie, un oraş care chiar există.