George Coşbuc: Pomul Crăciunului | Dragusanul.ro

George Coşbuc: Pomul Crăciunului

 

 

 

 

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.

 

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,

Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

 

Şi tace-apoi şi-adoarme când viscolele pier.

În noaptea asta însă vin îngerii din cer

 

 

Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,

Şi cântă-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

 

Iar florile s-anină de ramuri până jos

Şi-i cântec de lumină şi-aşa e de frumos!

 

Iar brazii se deşteaptă, se miră; asta ce-i!,

Se bucură şi cântă cu îngerii şi ei.

 

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.

 

Un înger rupe-o creangă din brazii cu făclii

Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

 

Departe într-un staul e-n faşe-acum Isus

Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus!

 

Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc –

Tu vino şi te-nchină, zi: „Doamne-ţi mulţumesc”.

 

Crăciunul anului 1914 – Săptămâna Războiului din 25 decembrie 1914

 

(Albina, Anul VI, Nr. 12/1902)