George Coşbuc: Pomul Crăciunului
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme când viscolele pier.
În noaptea asta însă vin îngerii din cer
Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,
Şi cântă-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri până jos
Şi-i cântec de lumină şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se miră; asta ce-i!,
Se bucură şi cântă cu îngerii şi ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupe-o creangă din brazii cu făclii
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.
Departe într-un staul e-n faşe-acum Isus
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus!
Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc –
Tu vino şi te-nchină, zi: „Doamne-ţi mulţumesc”.
(Albina, Anul VI, Nr. 12/1902)