Franz Joseph I – „drăguțul de Împărat”
Chiar și în anii comunismului, mai existau oameni vechi prin Bucovina, care păstrau cu sfințenie, în „casa cea mare” (odaia pentru oaspeți, din partea răsăriteană a casei), portrete frumos înrămate și împodobite cu ștergare și cu mănunchiuri de busuioc ale lui „Franz Joseph I., Kaiser von Österreich”, iar milițienii și securiștii, dacă nimereau din alte pricini prin acele case, rămâneau indiferenți, pentru că personajul le era fie necunoscut, fie indiferent.
Cum „drăguțul de Împărat” iubea Bucovina, poate că și datorită dascălului său de limba română, Eugeniu Hacman, care i-a stârnit interesul și simpatia pentru exotica provincie răsăriteană a provinciei, reproduc, din „Österreichische Nationalbibliothek / Bildarchiv Austria”, portretele lui Franz Joseph I din anii 1838, 1849, 1854, 1861 și 1887, cu simpatia pe care o port personajelor care s-au intersectat favorabil cu istoria neamului românesc.