Florin Pintescu: Note despre istoria Bucovinei

Datorită istoriei şi poziţiei sale geopolitice speciale ce a prilejuit convieţuirea paşnică a mai multor etnii, Bucovina este o regiune unică de interferenţe culturale, situata „între Orient şi Occident”. Această fericită expresie a fost mediatizată de cunoscutul cercetător german, realizator al unei bibliografii exhaustive a scrierilor despre Bucovina, Erik Beck. Trecutul cu totul aparte al acestei pro­vincii istorice româneşti a con­stituit un subiect de cercetare de primă importanţă pentru numeroşi pasionaţi de istorie, români sau străini. În acest context, cunoscutul om de condei Ion Drăguşanul a publi­cat recent o lucrare ce oferă cititorului prilejul unor reflecţii interesante despre istoria Bucovinei (Identităţi deturnate. O istorie anecdotică a Buco­vinei. Grupul editorial Muşatinii, Bucovina Viitoare, Suceava, 2000. 271 pagini).

Titlul bine ales al acestei lucrări este limpede motivat pe parcursul naraţiunii. Autorul condamnă frecvent naţionalismele, adevărate „deturnări de identitate”, conturând totodată o schiţă de istorie „anecdotică” a Bucovinei, diferită de abor­dările (inevitabil mai mult sau mai puţin rigide) ale istoricilor de profesie. Identificându-se cu mulţimea oamenilor obiş­nuiţi şi constituindu-se într-un apărător al acestora, autorul conchide că „noi doar am murit, generaţie cu generaţie, pentru idealurile numite patrie şi neam, fără să pricepem că, de fapt, am murit pentru prosperitatea unora-altora, care se lăfăiesc prin filele cronicilor, sfidându-ne, dispreţuindu-ne şi dincolo de moarte” (pag. 3). De asemenea, este arătată detur­narea omului simplu de către elitele conducătoare de la ros­turile sale creştine. „Adevăru­rile lui Iisus au fost transfor­mate în mit, adică în îndepăr­tare de Iisus şi creştinism. Bi­sericile şi statele au funcţionat ca afaceri mai mult sau mai puţin înfloritoare pe seama în­depărtării omului de la rosturile sale, pe seama unei perma­nente deturnări de identitate” (pag 8). Sugerându-se explicaţia cuvintelor „istorie anec­dotică”, incluse în titlul lucrării şi aplicate la conţinutul aces­teia, autorul conchide că „fapta cotidiană, cea reprezentată de cumpărarea unei sfori de pă­mânt, de o iubire împlinită sau nu, de o naştere sau de o moar­te, nu înseamnă istorie, ci anecdotă” (pag. 95).

Lucrarea autorului sucevean încearcă să acrediteze un punct de vedere sensibil diferit de cei al istoricilor „oficiali”, ro­mâni sau străini, asupra istoriei Bucovinei. Menirea principală a lucrării se constituie în ofe­rirea unei perspective noi de percepere a trecutului istoric al Bucovinei, trecut care, ca şi în majoritatea statelor subdez­voltate, ajută la construirea unui fel de mitologie naţională care să justifice eşecurile şi neîmplinirile prezentului pre­ponderent pe seama străinilor care la un moment sau altul al istoriei au cucerit şi controlat parţial sau în întregime teritoriul acelor state. În aceste condiţii, nu sunt menţionate greşelile, neîmplinirile şi conduita impro­prie a unor popoare, realităţi ce au condus inexorabil la domi­narea lor de către alte popoare. Ion Drăguşanul respinge acest gen de istorie, atacând cu vigoare trei idei-forţă ce apar des în istoriografia românească despre Bucovina: caracterul negativ al stăpânirii austriece în această provincie, coloni­zarea de către austrieci a po­pulaţiei ucrainene în Bucovina, unitatea de monolit a elitelor şi poporului român din Bucovina împotriva germanizării culturale sau slavizării etnice. De ase­menea, sunt demascate diferitele tertipuri cu ajutorul că­rora elitele şi-au subordonat în­totdeauna masele. În cele ce urmează, vom oferi cititorului câteva citate semnificative care ilustrează aceste idei, citate ce au şi rostul de a incita cititorul la citirea acestei cărţi.

Analizându-se setea de parvenire a elitelor româneşti, fapt ce a avut consecinţe păgubitoare asupra istoriei noastre, se conchide că „a fi în pre­zidiu, a aspira la un loc de vază ne-a adus pierzania. Noi, prin străbunii noştri, n-am mai avut alte idealuri decât acela de a sta în faţă. Ne-am vrut cât mai galonaţi şi, când nu ne-au mai ajuns demnităţile autohtone, am bătut cale lungă după dem­nităţi străine” (pag. 16). Într-un capitol sugestiv intitulat „Noi, împotriva noastră”, este dez­văluită o listă întocmită de istoricul Ion Nistor, ce conţine 43 de învăţători români care, la începutul secolului nostru, îşi trădaseră etnia din care făceau parte, devenind zeloşi propa­gatori ai limbii rutene (ucrai­nene) în Bucovina (pag. 70). Simpla prezentare a acestei liste face inoperante consi­deraţiile ce pun nenorocirile istorice ale românilor exclusiv pe seama străinilor. Tabloul acestei triste situaţii este în­tregit de menţionarea expresiei „Me Rusniake” (Noi, rusnacii), cu care îşi începea orice dis­curs un celebru apărător şi ucrainenilor, fost urmaş al boierilor de viţă română (Cantemireştii).

În ceea ce priveşte caracterul stăpânirii austriece în Bucovina, autorul face o serie de consideraţii ce au menirea de a pune în valoare, pe bază de mărturii istorice, dorinţa austriecilor de a moderniza Buco­vina şi de a realiza o creştere a nivelului de trai al locuitorilor acestei provincii. „Fără în­doială, raptul acesta (răpirea Bucovinei, nota noastră) , me­rită să fie condamnat de istorie, deşi, pentru locuitorii din nordul Moldovei, pe care statul nu-i mai apărase vreme de vreo două veacuri, cucerirea ţinutului a însemnat mai curând schimbarea unei administraţii ine­ficiente cu una extrem de rigu­roasă şi care avea să le îmbu­nătăţească viaţa prin punerea în practică a unui adevărat pro­gram de dezvoltare economică” (p. 51).

Vorbind de colonizarea po­pulaţiei huţule şi ucrainene în Bucovina, autorul se ridică îm­potriva părerii conform căreia această colonizare a fost re­zultatul dominaţiei austriece, prezentând câteva mărturii istorice care atestă că această colonizare a început mult mai degrabă, datorită proprietarilor de moşii şi mănăstirilor care au dorit să-şi aducă mână de lu­cru ieftină. „Colonizarea Buco­vinei cu neamuri străine, pe care istoricii o pun în cârca austriecilor, s-a făcut de către mănăstiri şi de către pro­prietarii de moşii… Coloniza­rea a început odată cu înte­meierea statului feudal Mol­dova, a continuat de-a lungul veacurilor, inclusiv în vremea ocupaţiei austro-ungare, dar, în mod cert, nu se datorează imperialilor, care nu aveau nici un interes ca, peste timp, datorită noii compoziţii etnice a Bucovinei să legitimeze pre­tenţiile teritoriale ale unui im­periu de talia celui ţarist” (p. 46). Facem totuşi cuvenita în­dreptare ce nu ţine de vreo consideraţie naţionalistă, că în vremea stăpânirii austriece în Bucovina documentele con­semnează un aflux mai mare de populaţie slavă în această regiune decât în epocile an­terioare.

O serie de consideraţii ce ţin de filosofia istoriei punctează opera, consacrându-i originali­tate şi savoare. Redăm citito­rului o astfel de consideraţie, ce are menirea de a ilustra şi mesajul autorului pentru citi­torii săi. „Istoria are vicleşu­gurile ei, se păzeşte să ros­tească adevăruri, care pot fi interpretate în beneficiul altora. Popoarele nu câştigă niciodată nimic din astfel de interpretări. Popoarele îşi sacrifică doar ge­neraţii întregi pentru bunăsta­rea celor care, ocârmuindu-le, fac o afacere ca oricare alta, dar incomparabil mai profitabilă. De fapt, asta este şi sin­gura idee pe care vreau s-o slujesc scriind această carte, ideea că mie, deci şi dumneavoastră, nu mi-i nimeni duşman, cu excepţia celui care nu mă lasă cu nici un chip să trăiesc după cum mă îndeam­nă sufletul, liber şi cinstindu-l pe Dumnezeu, pe cel care m-a creat pentru a-l descoperi ca libertate” (pag. 23). Din paginile cărţii răzbate cu prisosinţă ideea necesităţii colaborării paşnice a tuturor etniilor, in­diferent de eforturile de învrăj­bire depuse de către diferiţi „doctrinarzi”, idee cu desăvâr­şire creştină şi în conformitate cu ideile de toleranţă ale lumii contemporane. În finalul lu­crării, autorul ne oferă un bine­venit dicţionar de localităţi din Bucovina istorică. Sunt trecute în revistă date interesante din istoria a 179 localităţi bucovinene, începând cu Adâncată şi încheind cu Zeleneu.

Lucrarea succint analizată în aceste rânduri reprezintă o re­uşită încercare de popularizare a unor probleme istorice deli­cate din istoria Bucovinei şi, totodată, o subtilă analiză a raporturilor dintre elite şi mase. De aceea, o recomandăm ci­titorilor cu toată căldura şi con­siderăm că autorul acesteia, Ion Drăguşanul, merită omagiul cititorilor îndrăgostiţi de Buco­vina şi de trecutul ei. / FLORIN PINTESCU (Crai nou, miercuri 31 ianuarie 2001, p. 5).