Fişe pentru povestea neamului Hâncu (IV)

Bătălia de la Hotin, din noiembrie 1672

„1673, Iunie 17. Ştefan Petru Voevod porunceşte lui Mihalcea Hâncul să plă­tească lui Todosie nepotul lui Ciurar ce au fost hotnog 90 de lei ce a dat lui llie Sturza paharnicul cel mare pentru un cal. (Original).

Noi Ştefan Pătăr Voevoda… Scriem la Mihalcea Hâncul ce-au fost sărdar, dămu-ţ ştire că ne-au făcut jalobă la Domniia Mea Todosie nepotul lui Ciurar ce-au fost hotnog pre tine zicându c-au fost luatu el un cal de la boiarenul nostru Ilie Sturzea păharnicul cel mare şi au trecutu-l în ceia parte, iar tu l-ai luat acel cal de l-ai dat la ze…cme şi acmu el au plătit acel cal de-au dat boiarenului nostru ce mai sus scrie noaăzăci de lei precum ne-au arătat şi scrisoare de la Bejan armanul precum au plătit şi tu ai luat calul. Pentr-acesta lucru deacă vii vedea cartea Domnii Meali, iar tu numai să-i dai acei noaă zaci de lei de vreami [ce-ai] luat calul să nu mai vii jalobă la Domniia Mea ca apoi voi trimiti un aprod şi vei da banii şi-i da şi ciobote. Aceasta scriem.

U Hotin lt. 7181, iun, 17. & (P. D.).

Academia Română. P. CXXXIX, documentul 119. Pecetie cu tuş. Cf. Creşterea Colecţiilor Nr. XX 1912 Ianuarie-Septemvrie”[1].

„1694, Iulie 24. Pavel sin Andreiu din Boldureşti vinde lui Coslandin Hâncul moşia ce a avut în sat la Căzăneşti cu preţ de 14 lei. (Original).

Adică eu Pavăl sin Andriiu ot Boldureşti scriu şi mărturisăsc cu acest zapis al miu cum de nimine silit, nici asuprit ce de bun[ă] voi a me am vândut o moşii. Am avut eu o moşii la sat la Căzeneşti pe lângă a lui Dragomir şi am vândut-o cu pomeţi dumisali Costandin Hâncul să fii moşii dumisali şi cuconilor dumisali şi nepoţilor dumisali în veci şi me-[a]u dat bani gata 14 lei buni dinainte a mulţi oameni buni anumi Vrânceani şi Stroe şi Pinteleiu Drojdie şi Apostol şi Garafon şi mulţi oameni buni, iar di oamenii mei şi din sămânţa noastră cini să va amesteca să fii treclet şi proclet şi aforisit şi blăstămat de Domnul Dumnzeu şi de maica Precista şi de 300 şi 18 oteţi, iar noi aceşti omeni buni ce ne-[a]m întânplat în tocmal şi am văzut plata deplin şi ne-[a]m pus şi degitili ca să s[ă] ştii.

Pis Pangratie dascalul

Vrânceni / Stroe / Pintileiu / Apostol / Grafon // let 7202, iul. 21

Documentul, în colecţia mea.

În 1679, August 15, un Constantin Hâncul căpitanul se afla împreună cu Constantin Jora serdarul, cu Miron [Haşdeu] căpitanul şi cu alţi boieri mol­doveni la Şangheri Sultan pe Nipru (L. T. Boga, op. cit., XVI. p. 16)”[2].

„1698, Ianuarie 25. Diata lui Mihalcea Hâncul în care se arată împrejurările în care a fost rob la Turci şi cum a fost răscumpărat de fiul său Dumitraşcu (Copie).

Adecă eu Mihalcea Hâncu făcut-am dieata me la eşitul su­fletului meu denaintea dumisale lui Vasile Costrului şi denaintea dumisale lui Trunchi şi denaintea nepotului meu lui Ştefan Tăbârţă şi denaintea lui Vasile Luca şi alţi oameni buni şi bătrâni precum, văzând eu apropiiarea sufletului meu despre moarte, am făcut această dieată la mâna ficiorului meu lui Dumitraşcu ca să nu aibă despre nimine nici o nevoi, ori despre ţigani, ori despre moşii, căci despre moartea giupânesălor mele, dacă au murit, eu cu dânsul am trăit 43 ani până acum, iar moşii sau ţigani măcar că le-am neguţat eu, dar tot cu banii lui le-am cumpărat. Iară moşii sau ţigani şi am dat fetelor mele, fetele să s[ă] ţie cu izvod, că dându-ne Dumitraşcu Vodă la robie, ca plătind bani ce mâncându-le ţara, iară el ş-au plătit partea lui pe giumătate, iară mie nu mi-au agiuns din toată agonisita me 1000 lei şi m-au luoat turcii rob şi m-au dus la Roşiea, iară Dumitraşcu, ficiorul meu, au vândut tot ce au avut după sufletul lui şi m-au răscumpărat, iară nepoţi sau fiestre sau alţi oameni ai mei nu au vrut să de nime nici un ban. Iată că şi eu pentru aceia i-am dat şi eu această dieată ca să nu aibă nime nici o treabă nici cu ţigani, nici cu moşii din izvod afară şi pentru credinţă mi-am pus şi pecete.

ghenar 25 let 7206. / Mihalce (L.P.) Hâncu / Vasîle Co[s]tru / eu Ştefan nepot (P.) Tăbărţă. / eu Vasîle (P.) Luca nepot / eu Trunchi (P.) / eu Micleanu dieacu am scris.

Pc Mihalcea însuşi scriitoriul cu condeiul lui i-au scris numele şi porecla”.

Documentul acesta foarte important este transcris de mine, după o copie, după cum se vede, destul de confuză, deşi foarte citeaţă. Am dat peste ea într-un dosar al mănăstirii Hâncu, care poartă Nr. de ordine 6, la fila 177 verso, dosar care se află în păstrarea P. Sf. arhimandrit Dometian Hodorogea, stareţul mănăstirii. În tot dosarul n-am găsit însă nicio altă însemnare despre această diată a lui Hâncu decât următoarea petiţie:

„Cătră giudecătoriea ţinutului Orheiul de la pomeşcicul Toader Piteiu, cti­tor şi vichil monastirii Hâncul. Jalobă.

La înfăţăşarea ce am avut în acea giudecătorie cu dumlui. Iordache Tomuleţu, în pricina urmată între monastirea Hâncului cu dumlui. pentru locul şi pădurea iar când s-au cetit din vipiscă replica mea între altile după o copie de pe o carte de giudecată a unui bătrân din moşiea Dolna, ci mai nainte să numea Corneşti, înfăţăşătă de dum-lui Tomuleţ, de giudecata ce ar fi avut paharnicul Toma Cozma cu călugării de la acea monastire, se arată: că în vremea aceia daniea mănăstirii ar fi avut şi peceate (care loc a peceţii este astăzi rupt) şi că fiind fără de nici o iscălitură, nu s-ar fi pus nici un temei pe dânsa. Prin acea replică am arătat: că Mihalcea Hâncul nici odinioară nu să iscălea, ci numai pecetea punea şi că voiu dovedi asupra arătării meale când atuncea mi s-au şi hotărît ca să înfăţăşăz acea dovadă. Acum am cinste a alătura diiata Mihalcii Hâncul cătră fiiul său Dumitraşc din 7206, ghenar 25 pentru ţigani şi moşii, în care dieată la sfârşitul iar să zice întocmai ca şi în daniea monastirii: „şi pentru credinţă mi-am pus şi pecetea” şi să veade şi pecetea puse, iar numele şi porecla Mihalcii Hâncul îi este scris pe de o parte şi pe alta a peceţii de însuş scriitoriul ce au scris-o. Socot şi aceasta că acea pecete este fără nici o îndoială dreaptă a Mihalcii, când şi numele lui este trecut, care scriitor este şi iscălit întrînsa cu un condei diosăbit de alţi marturi, iară dovadă că daniia monastirii fiind numai cu peceate este adevărată fără nici o îndoială şi că Mihalcea Hâncul nu să iscăle cu mâna sa sau după obiceiul Domnilor, fiind şi el în ţinutul Lăpuşuii cât un Domu, după cum toţi ştiu sau că nu ştiia a să iscăli şi de priimirea aceştii dieţi, plecat mă rog giudecătoriei să binevoiască a porunci de a mi să da rospiscă. / 1822, Octomvrie 6 zile Săcăreni”.

Pe care s-a pus rezoluţiia următoare:

„Când se va cerceta pricina schitului Hâncul şi cu dum-lui Tomuleţ, spre a se da hotărâre, atuncea să se înfăţoşezi şi acea scrisoare a Hâncului, ce Pitei cu jalobă au înfăţoşat-o

Giudicător Paninopol / 1823, ghenar 2 zile”.

Am păstrat atunci nădejdea că voiu găsi în Arhiva Statului din Chişinău dosarul procesului, la care se referă petiţia de mai sus, şi, după mai multe cer­cetări, am aflat în dos. Nr. 607 al Tribunalului regional, la fila 1300, originalul acestei petiţii a lui Toader Pitei „nepotul Hânculeştilor”. La ea nu era însă alăturată, nici în original, nici în copie, această diată a vestitului Mihalcea Hâncul. Am fost dar nevoit să dau la iveală copia aceasta de la mănăstirea Hâncului, din care, după toate probabilităţile, copistul a sărit un fragment.

Despre această diată face pomenire o anafora a divanului Moldovei din 1803, August 13. (Vezi mai jos Nr. 201).

Acuzaţia pe care o aduce Mihalcea Hâncul lui Dumitraşcu Vodă, că l-a dat la robie, se referă desigur la Dumitraşcu Cantacuzino. Cronica anonimă, tradusă de Amiras (p. 104, Ed. Cogălniceanu), spune: „Şi pentru răutăţile lui, temându-se să nu se scoale ţeara asupra lui, cum s-au sculat la Duca Vodă și despre altă parte fiind îngrijat să nu vie Petriceicu Vodă din Ţara Leşască cu oşti, adus-au multă oaste tătărască şi i-au ernat în ţară, în Lăpusna, Orhei, Soroca, Iași, Hotinul, Dorohoiul şi Hârlăul şi de primăvară, când au vrut să purceadă tătarii au robit mulţi oameni dintr-aceale ţinuturi, care până astăzi stau silişlele pustii şi nu ştiu stăpânii lor a cui au fostu”. Cf. Cronica lui Ioan Neculce, Ed. Procopovici, I, p. 68.

Familia Costru este pomenită în mai multe din documente nepublicate în acest volum, dar transcrise de mine, referitoare la comuna Ciuculeni.

Pentru înrudirea lui Mihalcea Hâncu cu neamul Tăbârţă, mazili din satul Iurceni, Lăpuşna, vezi, mai sus, documentul Nr. 86.

Nu pot preciza ce fel de nepot îi era Vasile Luca lui Mihalcea Hâncul. Poate fi din neamul lui Luca pârcălabul (V. mai sus nr. 67).

De asemenea nu pot identifica localitatea Roşia – nu Rosia – unde a fost dus rob Mihalcea Hâncul. Să fie oare vreo localitate din raiaua Benderului sau din Bugeac? V. Roşia, o localitate pomenită          în regestul cu data de 1670. (Mai sus no. 95)”[3].

„1722, Mai 26. Toader Clucerescu hotărniceşte părţile Hânceştilor din moşia Perenii (Copie).

Suret ce s-au scos de pe hotarnică ce adevărată de la Toader Clucerescul.

Toader Clucerescul făcut-am această scrisoare precum am venit la Pereni, pe poronca Măriei Sale lui Vodă, să aleg moşie Hânceştilor, pe zapisă ce vor avea, şi am ales partea din sus: dispre apus s-au aflat partea lui Ojog, vândută Hânceştilor din bătrânul lor din Hârlău şi s-au aflat din Lupul, partea lui Cain din Grebezu, partea lui toată, cari s-au ales din partea lui Ojoc, 11 funii la câmp şi 8 funii în poiană, din bătrânul lui din Hârlău, şi s-au aflat parte lui Cain, în Grebezu, din Lupul, 30 funii la câmp şi din poiană 15 funii. Aceste le-am stâlpit din Valea Sacă, din sus, dispre Săcăreni şi din poiana Perenilor, din sus, s-au ales 23 funii şi s-au pus sămn hotar piiatră în curmezeş şi pe cât s-au venit Hânceştilor în Târnuşa şi la Petrosul s-au dat Hânceştilor din poiana Perenilor. Aşa s-au învoit toţ răzeşii din poiana Perenilor, să ţie Hânceştii, iar în Târnuşa şi în Petrosul să nu aibă treabă Hânceştii şi din poiana Perenilor, din sămn, în sus, tot drumul cel vechi, în sus până în capul Vladnicului, în sămnul cel vechi, în hotar, şi tai pin Pietrosul, la vale, pâră în piscul de mijloc, în buza piscului, apoi faci piscul în sus, cu giumătate de codru, ci să înparte cu părtenii pân în teiul gârjob, iar în hotarul cel vechi. Aceia parte iarăş s-au venit Hânceştilor, de la părteni dispre apus, iar din sămnul capul piscului e apa Târnuşii, în gios, păr’ în hotarul din gios cel vechi, iar din apa Târnuşii, spre apus, costişa cu codru, cu câmpu pân’ în zarea dealului poenii Perenilor. Aceia parte este a părtenilor dispre apus; Hânceştii să nu aibă treabă, iar din poiana Perenilor, din hotaru cari s-au pus în curmezeş, tai dreptu pân’ în vale mănăstirii[4], apoi e vale în gios pân’ în sămnul ei s-au pus şi iasă din păduri şi mergi pin Dumbravă, din sămn în sămn, ci s-au pus pin copaci, pi costişe dispre răsărit pân la un loc. Apoi tai piste Valea mănăstirii de-a curmeziş, pi din gios, de drumul Blendii şi mergi în curmeziş pin voloacă, tot din sămn în sămn, pân’ în zarea dealului dispre Săcăreni şi mergi, pi margine volocii în gios, pin dumbravă, din sămn în sămn, pin copaci şi treci drumul cari mergi pi deal şi s-au pus piiatră, şi mergi la vali pi drum, pân’ iar în piiatră ci s-au pus, apoi tae în curmezeş pân’ în costişe şi iar s-au pus piiatră şi mergi pân’ în Valea Sacă. Această moşie ci iaste din sămne în sămne s-au dat Hânceştilor, în sus, şi mergi Valea Sacă, în gios, pân’ în Râpile lui Scântei, şi tai la deal, până în muchi şi ia zarea dealului în gios pân’ în hotarul vechi, înpotriva Hălmăgioaiai, şi ia apa în sus, pi vale Perenilor, pân’ în sălişte Perenilor, iar săliştea se înparte în două şi ia valea în sus, pi din sus di izvorul cel mare, şi iasă în deal, la ruptura lacului, şi să pogoară la vale pin capul rădiului, la Cuibul Stârcului, şi loveşte la coada lacului şi ia vale în sus pân’ în capul piscului văii bătrâni şi mergi în sus, pi drumul cel vechi, pin poiană, pân’ în hotarul ci s-au pus de curmezeş, de caută în valea mănăstirii. Aceşti părţi cu sămni pin copaci şi cu hotară care sunt scrisă mai sus sunt a părtenilor din sus dispre apus, Hânceştii să n-aibă treabă, căci a lor li s-au dat pi din sus, dispre Săcăreni, şi această mărturie s-a făcut denaintea a toţi răzeşii cari sunt iscăliţi mai gios şi ş-au pus degitile, ca să le fie de credinţe. / let 7230, mai 26.

iscălit Toader Clucerescul / Vasilache Coţofană ot Pereni / Măriian tij / Pavel Coţofană tij / Toader Tăbuci / Istrate vornic tij / Donie tij. / Ţopa sin Trunchiu / Apostul sin Bălan

iar săleşte să ne fie dinpreună, să fie frăţeşte cu Hânceşti.

Iscăliturile Hânceştilor: / Neculaiu Hâncul / Miron Hâncul căpitan / Grigoraş Hâncul postelnic.

Colecţia mănăstirii Hâncul. O altă copie în Arhiva Statului Chişinău, dos. Nr. 607, fila 1261 şi alta în dos. Nr. 1.339, fila 116 verso.”[5].

„1741, Aprilie 11. Grigore Ghica Voevod împarte moşiile rămase pe urma lui Mihalcea Hâncul serdarul între urmaşii săi (Original).

Noi Grigorie Ghica Voevod bj. mlstiiu gspdară zemli Moldavscoi.

Facem ştire cu această carti a Domnii Mele pentru multă pâră ce au avut Tofana şi ficiorul ei Apostol ce s-au răspuns că se trag din Alexandra, fata lui Mihalcea Hâncul, cu Miron Hâncul, ficiorul lui Dumitraşco Hâncu, nepot de ficior lui Mihalce Hâncul, zicând Tofana cu Apostol, ficiorul ei, că strămoaşa lor, Alexandra, ar avea parti în toati moşiile şi ţiganii ce-au avut Mihalce Hâncul, arătând şi moşiile anume: Săcărenii, Cârsteştii, Perienii, Ialovenii, Moleştii, Păşcanii, Gheţeoanii, ce-s lângă Chişinău, şi Băcşeanii la Prut, ce sunt toate aceste moşii în ţinutul Lăpuşnii, şi le stăpâneşte numai Miron Hâncu, şi lor parte nu le face, iar Miron Hâncul au dat samă că aceste moşii nu sunt toate di pe Mihalce Hâncul, ce unile sunt şi cumpărătură tătâne-său, lui Dumitraşco, snă Mihalce Hâncul, în carele Alexandra, sora lui, n-are triabă, iar în unile are parte tată-său, Dumitraşco, di pe fămeaia sa, fata lui Costantin cluceriul, carele şi până astăzi le stăpâneşte el înpreună cu rudele sale Clucereştii, şi cu toate acestea zisă Miron Hâncul că iaste şi înpărţala la ce ş-au înpărţit Mihalce Hâncul moşiile şi ţiganii ficiorilor săi şi el numai parte tătâne-său, lui Dumitraşco, stăpâneşte, iar de alti părţi a altor ficiorii a lui Mihalce Hâncul nu să atinge, nici la moşii, nici la ţigani, cari înpărţală au adus-o de faţă şi să află scris la înpărţală că Mihalce Hâncul au avut patru ficiori, trei fete şi un făt, pe Dumitraşco Hâncul, tatul lui Miron Hâncul, şi împărţindu-le moşiile şi ţiganii, au dat în parte Măricăi, fetii cei mai mari, moşiea Cundreştii şi pe Lohan ţiganul, iar lui Dumitraşcu i-au dat Săcărenii, fiind cumpărătur lui Mihalce Hâncul, depreună cu ficiorul său Dumitraşco, iar la doi feti, Alexandrii şi Chelsiei, au dat aceste moşii Băcşeanii, Cârsteştii, Perienii, Ialovenii, Pocşeştii, unde au fost baştina lui Costin, socrul lui Mihalce Hâncul, tatul Marulei, giupănesii lui Mihalce Hâncul, iar parte din Gheţeoani o au dat nepotului său de ficior lui Ghiorghiţă[6], frate mai mare lui Miron Hâncul, şi acea moşie se află acum la stăpânirea Lupii, giupânesii lui Mogâldea Brăescul, ce a fost medelnicer mare, fata lui Dumitraşco Hâncul, sor mai mare lui Miron Hâncul. Aşijdere şi din ţigani, pe Curchiu cu fămeaia lui i-au dat în parte Alexandrii şi pe Căruţe ţigan, cu fămeae lui i-au dat in parte Chelsiei, şi pe Toader ţig[an] cu fămeae lui i-au dat în parte lui Dumitraşcu, tatul lui Miron Hâncul; iar pentru moşiea din Păşcani arătat-au Miron Hâncul doi zapise pe nişte părţi dintr-acea moşie cumpărătură tătâne-său lui Dumitraşco; iar pentru Moleşti au dat sama Miron Hâncul că-i sunt di pe măsa, fata lui Costantin Cluceriul, cari-i îi stăpâneşte cu rudele ce are di pe maică-sa, anume cu Clucereştii. Pentru cari pricină, fiind din poronca noastră orânduiţi la cinstit şi credincios boeriul nostru dumlui Sandul Sturzea vel logofăt şi luîndu-le dumnealui sama pe amănuntul, pus-au Tofana, cu ficiorul ei, Apostol, pricină că acea înpărţală nu iasti bună adevărată, nici o au mai văzut ei până acum și altă pricină au mai pus, cum Alexandra nu iaste sor[ă] bună cu Chelsiea, că pe Alexandra o ar fi făcut Mihalce Hâncul cu Marula, fata lui Costin, iar pe Chelsiea o au făcut cu altă fămee şi în ce chip ar fi încăput Chelsiea a stăpâni înpreună cu Alexandra moşii ce era de pe Marula, la cari Miron Hâncul el au răspuns că de suti de ani nu poate da samă într-alt chip fără cât el pe Chelsiea o ştie soră bună cu Alexandra şi înpărţala aceia aşa cum iasti o au apucat Hâncul şi acea moşie să află acum la stăpânirea Lupii, giupânesii lui Mogâldea Brăescul, ce au fost medelnicer mare, fata lui Dumitraşco Hâncul, sor mai mare lui Miron Hâncul. Aşijdere şi din ţigani, pe Curchiu cu fameaia lui, i-au dat în parte Alexandrii şi pe Căruţe ţig. cu fămeae lui i-au dat în parte Chelsiei şi pe Toader ţig[an] cu fămeae lui i-au dat în parte lui Dumitraşcu, tatul lui Miron Hâncul; iar pentru moşiea din Păşcani arătat-au Miron Hâncul doi zapise pe nişte părţi dintr-acea moşie cumpărătură tătâne-său lui Dumitraşco; iar pentru Moleşti au dat sama Miron Hâncul că-i sunt di pe măsa, fata lui Costantin Cluceriul, cari-i îi stăpâneşte cu rudele ce are di pe maică-sa, anume cu Clucereştii. Pentru cari pricină fiind din poronca noastră orânduiţi la cinstit şi credincios boeriul nostru dumlui Sandul Sturzea vel logofăt şi luîndu-le dum. sama pe amănuntul pus-au Tofana cu ficiorul ei Apostol pricină că acea înpărţală nu iasti bună adevărată, nici o au mai văzut ei până acum i altă pricină au mai pus cum Alexandra nu iaste sor[ă] bună cu Chelsiea, că pe Alexandra o ar fi făcut Mihalce Hâncul cu Marula fata lui Costin, iar pe Chelsiea o au făcut cu altă fămee şi în ce chip ar fi încăput Chelsiea a stăpâni înpreună cu Alexandra moşii ce era depe Marula, la cari Miron Hâncul el au răspunsu că de suti de ani nu poate da samă într’alt chip fără cât el pe Chelsiea o ştie sor[ăl bună cu Alexandra şi înpărţala aceia aşa cum iasti o au apucat feri nici pe dreptul n-or vrea să giure şi au ales giudecata acelora să li s[ă] facă carte de blăstăm şi ei de or şti vr-un chip de meşterşug asupra înpărţării or arăta adevărul n-or tăgădui, iar pe Miron tot l-au dat la giurământ, dară n-au lăsat Tofana, cu ficiorul ei Apostu, pe Miron Hâncul să giure, zicând că or cerca ei pe urma lui şi când or afla cu dovadă vicleşugul lui Miron Hâncul, atunce or răspunde şi ş-or cere dreptatea lor şi la aceasta giudecata le-au dat voe să cerce. Aşijdere şi pentru parte Chelsii ce au dat sam Tofana şi Apostul, ficiorul ei, că nu-i nime din Chelsiea, li-au dat cale Miron Hâncul să stăpânească tot ei, cum parte Alexandrii aşea şi a Chelsiei, şi au rămas ca să stăpâniască Tofana cu ficiorul ei în Bă[c]şăni şi Cârsteşti şi-n Perieni şi-n Ialoveni şi-n Pocşeşti, unde au fost baştina lui Costin, şi ţiganii ce s-or afla că s-ar fi trăgând din Curchiu şi din Căruţe şi din ţigancele lor, după cum scrie la împărţala strămoşului lor, lui Mihalce Hâncul, iar la alti moşii sau ţigani să nu s[ă] atingă mai mult, fără de n-a fi nici din Mărica nim, parte ei din Condreşti şi ţiganii ce s-or afla din Lohan să stăpâniască giumătate, Miron Hâncul şi giumătate Tofana cu fi­ciorii ei. Aceast[a] facem ştire.

U Ias lt. 7249, ap. 11. / (P. D.) / Vel logofăt”.

Academia Română. Pachet CXXX, documentul 203.

Pentru genealogia Hânculeştilor a se consulta în special doc. Nr. 61, 118, 132, 136, 177 şi 201. O serie de documente privitoare la familia Hâncu s-au mai publicat de Gh. Ghibănescu, în Surele şi izvoade, XXIV, pp. 97-100. Ele nu pot fi folosite decât cu greutate din cauza evidentelor erori de tran­scriere, în special a datelor”[7].

[1] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 102, pp. 128, 129

[2] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 116, p. 138

[3] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 118, pp. 140-142

[4] Este vorba de mănăstirea Hâncului.

[5] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 132, pp. 156-158

[6] Din eroare, în loc de Grigoraș, cum de altfel rezultă din tot acest document.

[7] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 154, pp. 180-182