fiindcă Iisus păşea ca primăvară

Durer, Iisus pe Muntele Măslinilor – Universul literar, 1927

*

s-au fost aprins în cer pe-nalte vetre

făclii şi-n vreme ce priveam în sus

în umbra mea se arunca cu pietre

iar eu tăceam, mă arătam supus

şi îmi purtam doar umbra zdrenţuită

pe calea mea de pietre întreruptă

când răsună din cer descremenită

porunca din străbuni: acuma, luptă!,

*

să nu-ndrăzneşti cumva să te închini

căci sângele nu merită ocară,

nu eşti Iisus, cununile de spini

le poartă cei nepregătiţi să moară!

să nu cutezi să stingi aceste focuri

pentru popasul celor ce-or veni,

ci şiroieşte-ţi sângele prin locuri

fiindcă şi moartea e un fel de-a fi!

 *

apoi, târziu, când s-a făcut tăcere

şi am privit din suflet spre afară,

se petrecea o nouă înviere

fiindcă Iisus păşea ca primăvară

*