eroul a plecat, cândva, de-acasă!

*

pe prispa casei, umbra nimănui:

şi nişte cai au împietrit pe zare

cu coamele-n risipele hai-hui

ca nişte păsări ce-au uitat să zboare:

prin iarbă cântul iar fără stăpân

îşi poartă duhul ca o adiere

de parcă-ar întreba: eu cui rămân?,

cioplind amare slove pe tăcere:

*

eroul a plecat şi din departe

surâsul lui în noi s-a risipit

şi-n suflete sunt pagini dintr-o carte

cu întâmplări ca lama de cuţit

pe care timpul uneori o-mplântă

încrâncenat în cei ce trec pe drum,

hai, ascultaţi tăcerile cum cântă

învăluite încă în postum

*

şi vieţuiţi, muşcaţi din fericire

ca dintr-o stea a cerului zemoasă

căci pentru-această sfântă împlinire

eroul a plecat, cândva, de-acasă!