e

EISENAU

Capătul dinspre Câmpulung Moldovenesc al satului Vama, în lunca împădurită de sub culmea Hurghiş, de la Prisaca Dornei, a fost colonizat, în 1807-1808, cu mineri germani din Grundler (Slovacia), în noua lor colonie, Eisenau, stabilindu-se, ulterior, până pe la 1848, şi alţi colonişti, mineri sau muncitori pentru fabrica de cherestea. În 1810, se înregistrau 38 familii de ţipteri în Eisenau.
Prima biserică din Eisenau a fost ridicată în 1821, comunităţile luterană şi catolică (doar 10 %) convenind, în 1825, s-o folosească în comun.
Laminorul lui Manz din Eisenau a continuat să funcţioneze şi după anul 1870, producţiei iniţiale (cuţite de plug, lopeţi, târnăcoape, ceainice, variate tipuri de tablă şi de oţel-balot, precum şi sârmă) alăturându-i-se producţia de şine de cale ferată, pentru liniile Lemberg-Cernăuţi şi Burdujeni-Iaşi.
În 1880, după darea în funcţiune a liniei ferate, au sosit şi lucrători italieni, din Tirolul de Sud, precum Battista, Borduzzo, Giacomelli, sau Stefanelli. Cioplitori în piatră talentaţi, ţipterii din Eisenau au lucrat ornamentele de piatră şi monumentele funerare din toate oraşele Bucovinei, ba chiar şi din Moldova (Iaşi, Botoşani), cei mai renumiţi meşteri pietrari fiind Battista, Dürner, Gartner, Handl, Oberländer, Petri, Schmegner, dar şi mai vechii Adolf Nowak, Ambrosius Katani, Adolf Gotsch, Albin Borduzzo, Ferdinand Awram şi Johann Spiske.
În 1890, Eisenau avea 786 locuitori şi doi învăţători, Eduard Kohler şi Sabina Holzstein.
Şcoala din Eisenau a fost dată în folosinţă abia în 1902, la îndemnul lui Franz Neuhauser, cu profesorii Heinrich Frambach, Johann Hawelka, Wilhelm Hehn, Josef Sachelan şi Robert Ziehaus.
Un tabel larg al familiilor mai noi şi mai vechi din Eisenau ar cuprinde, pe lângă vechile familii, Adam, Awram, Brandauer, Christofori, Dürner, Gartner, Geitz, Gollner, Götsch, Gundl, Hönig, Jung, Keil, Knoblauch, Kripinsky, Köhler, Koller, Kretschmader, Kuchar , Lerch, Loy, Luka, Müller, Nowak, Petri, Sawetzky, Schmegner, Schneider, Selitzky, Spitzschuh, Steinbach, Theiss, Tomaschek, Wagner şi Wojkowsky, pe coloniştii veniţi din nordul Bucovinei, Dutschak, Lukeniuk, Neumohr, Ruschak, Ruszcinjak şi Skrikuljak, pe emigranţii galiţieni Frambach, Hochhauser şi Ripsky), pe şvabul Oberländer, pe boemienii Hawelka, Materna, Zehatschek, Bartsch, pe tirolezii amintiţi, dar şi pe ţipterii Brandauer, Hennel, Müller şi Wagner. Şi-ar mai fi germanii veniţi din Suceava, Lasarowitsch, Laufensweiler, Mitsch şi Mitschka.
„Pe vale, casele satului Prisaca mărginesc drumul, şi vederea se coboară, fermecată, asupra şerpelui de oţel ce se iveşte în vale şi care e Moldova. Apoi nu mai sunt sate. Drumeţii se întâmpină rar, în cară ce lunecă şterse, ca nişte umbre” .
În timpul Primului război mondial, la Eisenau au fost cazate ba armate ruse, ba austriece, într-o alternanţă înspăimântătoare, încrustând cu adânci tranşee dealul Hurghiş.
În anul şcolar 1923-24, învăţământul, la Eisenau, s-a desfăşurat numai în limba română.
Pe la 1930, Prisaca Dornei îşi căpătase porecla „Rosendorf”, deci „Satul Trandafirilor”, datorită superbelor grădiniţe din faţa casei localnicilor.
În 1940, Baronul von der Goltz ordonă repatrierea germanilor din Eisenau, iar mai bine de jumătate dintre săteni urcă în tren, cu o brumă de bagaje şi, după un drum chinuitor, cu escale în Budapesta, Bruck, şi Viena, ajung în Bavaria, fiind adăpostiţi în mănăstirile St, Magdalena, în Altötting, St. Ottiliensis şi Algasing, lângă Dorfen.
Vocaţia de cioplitori în piatră a meşterilor din Eisenau s-a păstrat până în timpurile noastre, statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, amplasată în Suceava, fiind executată de meşterii pietrari din Prisaca Dornei, Nowak, Katani şi Spiske.