după un scapăr uman poezia
de-o viata și-o noapte stăm la taifas,
e beznă și-n jur nici un scapăr
să-nlăture-n mituri robiri de pripas,
să pot să-ndrăznesc să mă apăr,
iar candeli împrăștie neguri mai dese
și umbre se-ndeasă în lumânări
și-adesea mă rog să nu îmi mai pese
că nu ni-s ursite măcar evadări,
*
dar sufletul, suflet adus de departe,
încă tânjește după lumină
și-n noaptea de-o viață ca-n fila de carte
se-așterne supus și se-nchină,
deși se aud suferințe în zări
când semenii trec ca-n lanțuri prin viață
și gem sub poveri și sub disperări
căci și resemnarea se-nvață
*
zvârlită în suflete drept speranță din urmă
a vieților care acceptă robia,
de-o viață și-o noapte aud cum tot scurmă
după un scapăr uman poezia