Duminica bosâncenilor buni de gură
*
Când i-am văzut în faţa scenei, împreună cu primarul lor, Anton Curic, am ştiut că bosâncenii din Grupul vocal “Gospodarii” nu-şi vor dezminţi tradiţia, întemeiată în 1894, de învăţătorul Pastei Şandru, care a înfiinţat corul celor 21 de plugari din Bosanci, în componenţa: Tenori I: Gheorghe N. Mitrofan, Nicolai I. Cârlan, Teodor Bocăneţ, Simion Polonic şi George N. Bblândul. Tenori II: George Ieremie, Mihai N. Mitrofan, Ioan Topor, Leon Polonic şi George Smintă. Bas I: Ioan T. Cârlan, Nicolai Ungurean, Ioan Ieremie, Nicolai Bondar şi Teodor Spoială. Bas II: George Colţun, Vasile D. Spoială, Andrei Macovei, Constantin Ieremie, Leon Moruz şi Ştefan Blându.
*
Sufletul grupului de astăti îl constituie instrumentalul (Constantin Irimia, la vioară, iar fata lui, Alexandra Irimia, la cobză), vocile minunate ale gospodarilor din Bosanci izbutind, printr-un repertoriu excelent, arhaicizat doar atât cât trebuie, să mute norii de pe cer, pentru a face loc luminii binecuvântate a sfântului Soare.
*
E grozav şi adevărat acest folclor (aşa cântau gospodarii, pe vremuri, în grup; niciodată nu apărea o femeiuşcă naivă, care să rânjească fals şi să cânte prost), pe care bosâncenii ţi-l aştern pe suflet aşa cum numai bunicii lor ştiau să o facă.
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*