Dodo Popovici, rockerul fără vârstă

*

Îl ştiu de ceva vreme pe omul acesta veşnic pe fugă şi fără de astâmpăr, pe nume Doru Octavian Popovici. Profesor de engleză la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava şi singurul exeget în poezia rock a lumii. Sfetnicul meu de taină întru ale Festivalului “Bucovina Rock Castle”. Dodo. Eu aşa-i zic: Dodo. Cândva, am lucrat împreună o carte a unei scriitoare de prin Irlanda, stabilită în America, la Portland-Oregon. Dodo traducea, peste noapte, iar eu corectam, peste zi, izbutind performanţa de a publica noi, în numai 10 zile (traducere, corectură şi tipar), un roman de vreo sută şi cincizeci de pagini. Nu cred că ar putea egala cineva recordul. E drept, beneficiam noi şi de sprijinul Sandei Popovici (Dumnezeu să-i dea sănătate!), care ne revigora cu cafele dibaci făcute. Pe atunci, locuiam amândoi pe aceeaşi stradă, la… extremităţi, apoi Dodo s-a mutat la casă. Dar nu-i bai, am rămas prieteni şi împătimiţi ai rockului. Ne vedem în fiecare august, iar întâmplător, şi când nu prea ne aşteptăm la aceasta.

*

Văd că, astăzi, Dodo Popovici îşi sărbătoreşte ziua de naştere, iar prilejul mi-l aduce în gând, într-o zi aglomerată, ca pe o mângâiere. Îmi face bine să mă gândesc înduioşat la prietenul meu Dodo Popovici, iar muşchii feţei deja mi s-au relaxat într-un zâmbet larg. Deşi, vorba lui Nicolae Labiş, eu nu prea zâmbesc, eu doar îmi arăt colţii. Altora.

*

La mulţi ani, Dodo Popovici,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!