doar ca să deschid fereastra înspre lume

Cerbul din Corlata (ritual închinat morţii şi învierii Timpului)

*

vine cerbul cu copite de îngheț, pustiu și beznă,

rămuroasele lui coarne s-au proptit adânc în cer

și o stea abia desprinsă se prelinge pe o gleznă

când mugește capricornul de departe: ler, Oi, ler!;

iar aș pregăti săgeata, s-o slobod în veșnicie

și s-ascult apoi un geamăt zvârcolindu-se-n mister

așteptând numai lumina ce va fi să reînvie

după datina cea veche, unde veșnic leru-i ler,

 *

iată, au ieșit gonacii și-atunci cerbul se-nspăimântă

și-l alungă și copacii, creanga-nfășurată-n ger

s-a desprins din promoroacă și-aud mugurii cum cântă

într-o altă primăvară: Lerum, Doamne, leru-i ler!,

știu, cu răni tămăduite, va veni chiar sfântul soare

să-mi îngâne în fereastră toate cele ce le sper,

dar în noaptea asta ninge și-mi înfășur în ninsoare

doar aleanurile vieții, ce se scurge ler, Oi, ler

 *

picurând din lumânarea care fumegă pe masă

șapte râuri, trei uitate, trei desprinse din ungher

care pleacă spre lumină și al șaptelea mă lasă

doar ca să deschid fereastra înspre lume: leru-i ler!

*

*

NOTĂ: Cele „șapte râuri” sunt, conform credințelor vechi ale omenirii, cele șapte întrupări ale omului, trei prin antecesori, trei prin urmași, și una prin sinele particular.