Dănuţ Lungu sau Ziua cu prieten

Dănuţ Lungu

*

Mi-e coleg, mi-e prieten. Ba şi nepot de-al treilea – dacă nu mă înşel, deşi despre înrudirea noastră nu am ştiut până de curând.

*

Îl văzusem tremurând de emoţie pentru un spectacol al prietenului lui, Vasile Purice, apoi pentru un alt spectacol, al altui prieten al lui, Petrică Oloieru, apoi pentru formidabila expoziţie a lui Victor T. Rusu din iarnă, iar trăirile intense de bucurii ale altora întotdeauna au fost pe placul sufletului meu.

*

Dănuţ Lungu, colegul şi prietenul meu, încartiruit, pentru ceea ce înseamnă el ca om şi nu pentru înrudirea întâmplătoare, în clanul drăguşanilor, împlineşte, astăzi, o vârstă frumoasă. L-am întâlnit, dimineaţă, stors de oboseală, după trei îndelungate zile de manifestări artistice, pe care nu doar că le slujeşte, ci le şi trăieşte, şi am uitat să-i fac urările de cuviinţă. Nici nu prea era nevoie, pentru că Dănuţ Lungu ştie că şi eu, şi Petrică Oloieru, şi Vasile Purice, şi Mihai Pânzaru-PIM, şi Corina Scîntei, şi Oana-Maria Sârbu-Botezat, şi Andi Drăguşanul, şi Radu Bercea, şi Victor T. Rusu, şi Gheorghe Senciuc, şi Nicu Nuţu, şi Tiberiu Cosovan, şi Constantin-Emil Ursu, şi Constantin Horbovanu, şi Gabriela Teişanu, şi Lucian Căluşeriu, şi Gabriel Sandu, şi Marcel Horodincă, şi Mena Falek,  şi “Zicălaşii”, şi “Bucovina Rock Castle” şi aşa mai departe ne-am născut, ca şi el, pentru a trăi şi bucuriile altora, inclusiv pe cea reprezentată de ziua lui de naştere. La mulţi ani, prietene, şi, mai ales, Fericire!