Cum se poate face teatru la Suceava
TEATRU SUCEVEAN: Politicienii mint într-o veselie, iar mulţimea votează în prostie
*
Suceava poate avea un teatru şi, în primul rând, un public de teatru, doar evitând greşelile grave, care s-au făcut în anterioara tentativă. Şi încă într-un mod realist şi extrem de simplu, care să garanteze 15 săli de spectatori de spectacol (cum au Botoşanii, spre deosebire de Suceava, care are maximum două).
*
Ca instituţie în sine, teatrul s-ar constitui uşor, în cadrul Centrului Cultural “Bucovina”, prin transformarea Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu” în Reuniunea Muzical-Dramatică “Ciprian Porumbescu”, cu două secţiii, Teatru şi Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” (dar fără Şeherezada director!), şi prin scoaterea la concurs a doar 5-6 posturi de actori profesionişti (ca prim pas) şi a 10-15 contracte de colaborare, plătite din vânzarea biletelor, cu cotă parte, pentru spectacolele din fiecare lună.
*
În cadrul Ansamblului, există, deja, o echipă de păpuşari (cam mică în comparaţie cu cea a incompetenţilor păpuşari din sistem), căreia trebuie să i se alăture, pentru creşterea unui public sucevean de teatru, şi un repertoriu de teatru pentru copii şi tineret, pus în scenă de regizori buni, în baza unor contracte de colaborare.
*
Pentru că Suceava nu are, încă, un adevărat public de teatru, repertoriul secţiei de teatru trebuie să conţină, în primii ani, piese spumoase (gen “Concurs de frumuseţe”, de Tudor Popescu), spectacole de revisă, în care pot fi implicaţi şi artiştii Ansablului “Ciprian Porumbescu”, comedii clasice, dar deja uitate (de pildă, “Baba Hârca”, de Matei Millo). Spectatorul sucevean trebuie ademenit la teatru, în primii doi-trei ani, pentru o adevărată şi netrucată relaxare spirituală, pentru a râde şi a se despovăra în totalitate. Suceveanul nu are nevoie de aiuritele montări moderniste, gen comedia dell’arte, ci de un teatru complice sufletului său. Odată, când s-a pus în scenă, ultramodernist, o comedie, scrisă de Tudor Popescu, autorul, invitat la premieră, a întrebat: “Cine naiba a scris inepţia asta?”. Apoi, s-a uitat în caietul-program şi, când a aflat cine-i dramaturgul, a strigat: “Nu am scris eu stupizenia pe care aţi pus-o voi în scenă!”.
*
Suceava ar putea avea un teatru propriu în maximum trei luni de zile. Eu, de pildă, aş monta, mai întâi, “Concurs de frumuseţe”, cu Adrian Păduraru în rolul şefului, cu deja uitaţii Marcel Horodincă şi Georgel… de la Bibliotecă, în rolul cadriştilor (le-ar veni mănuşă aceste roluri) şi cu alţi trei actori amatori, selectaţi, prin concurs, în baza tipologiilor personajelor. Costurile ar fi nesemnificative. Ca regizor, aş folosi ori pe Bogdan Gheorghiu, ori pe fata, cu studii de regie în Ucraina, care lucrează la nu mai ştiu ce fundaţie umanitară, ori pe băiatul jurnalistului Nicu Amurăriţei, funcţie de viziunea lor regizorală. Dacă e umor, da! Dacă e doar viziune, categoric nu! E drept că, în afară de cei menţionaţi, mai există, în Suceava, şi alte competenţe, dar astea declamă cu patos “Vai de mine, tovarăşe şef, dar dumneavoastră nu puteţi greşi nici măcar positif!” pe la uşile Preşedintelui C. J. Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor. Şi bine o duc, dovadă că o replică de comedie, spusă cu seriozitate, unde trebuie, om te face!
*
Ioan Cătălin Nechifor, om cumsecade şi inteligent, dar prea lent în decizii pentru vârsta la care am ajuns eu, ar trebui, între timp, să aloce suma derizorie promisă şi necesară renovării şi încălzirii Casei de Cultură din Vatra Dornei (unde există un public de teatru numeros şi educat), să facă ordine, în toate privinţele, la Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, aflată la cheremul unui crâşmar local, împreună cu ţucălarul de primar. Probabil că mai există mici probleme şi pe la casele de cultură din celelalte oraşe din judeţ, dar pe astea nu le cunosc, pentru că nu am mai fost de mult prin ele.
*
Vorbesc foarte serios: e uşor să faci un teatru profesionist la Suceava, dar etapele menţionate de politică repertorială sunt obligatorii. Daţi-i suceveanului plăcere, şi-atunci va înghiţi bucuros chiar şi cultura! Apoi va deveni şi dependent de ea. În fond, cu toate pretenţiile ei de megalopolis, Suceava nu-i decât o periferie a satului Prelipca. Dovezi: primarul şi felul cum arată.
*
Tare mă tem, însă, că, precum, odinioară, Moise, şi eu vorbesc în pustiu, de pe stânca unei anumite experienţe. Tare mă tem că gargariselile demagogice ale politicienilor, care scrâşnesc patetic, prin studiourile televiziunilor locale, de dorul botoşănean al teatrului şi al filarmonicii, dar nu vin la un spectacol decât legaţi în frângiile parvenitismului masonic de tipul “cu participarea lumii bune a oraşului”, doar gargariseli vor rămâne. Câteva comedii bune, jucate cu bucuria jocului, i-ar transforma, peste noapte, chiar şi pe politicieni, chiar şi pe ceilalţi parveniţi ai târgului, în consumatori de teatru şi, implicit, de cultură.
*
Nu avem de ales, banii sunt la ei, aşa că lor trebuie să le vindem ce avem de oferit. Pentru că una dintre cele trei săli de spectacol, de odinioară, a Sucevei, a dispărut, publicul cu adevărat bun, în sensul iniţierii, fiind prea sărăcit şi prea disperat pentru a nu rămâne închis în casă, în compania unei cărţi vechi, pe care a mai citit-o de câteva ori.
*
Ion Drăguşanul
*
TEATRU SUCEVEAN: Râsul şi plânsul tot solidaritate înseamnă!