Culturnicii lui Ursaciuc | Dragusanul.ro

Culturnicii lui Ursaciuc

În mijloc, Nimeni Mardare Ursaciuc-are

În mijloc, Nimeni Mardare Ursaciuc-are

*

După ce, vreme de o jumătate de veac, mă tot obişnuisem cu slujitori humoreni ai culturii de talia lui Constantin Logigan sau a Verei Romaniuc, în jurul cărora gravitau nume grele ale culturii române, precum regretaţii humoreni Constantin Cojocaru şi George Gavrilean sau veşnic energicul Radu Bercea, iată că întâlnesc, astăzi, un terchea-berchea plin de ifose, unul Mardare Ursaciuc-are, ditamai director al Centrului Cultural din Gura Humorului, care se lustruieşte cu memoria lui Eminescu de-l apucă bâţul. Un cuvânt n-a dat pe gură ipochimenul despre numele Celui Sărbătorit, iar ca să priceapă expoziţia lui Radu Bercea – canci!

*

Un alt culturnic, şi mai tânăr, şi mai “mălai visează”, George Boşca, deja pune de revoluţii culturale de i se aud golurile din creieraş. Despre Eminescu nici el nu pare să fi auzit – dacă nu face parte din camarila lui Ursaciuc, aşa-i trebuie lui Eminescu!

*

George Boşca, din camarila lui Ursaciuc

George Boşca, din camarila lui Ursaciuc

*

Ăsta, Boşca, este editorul cărţilor lui Gheorghe Solcan, profesor, dar versificator penibil, şi mai penibil în “lecturările” din propria-i operă, prilej de a cârâi ca o soaţă ciufută sau de a behăi ca un soţ cu coarne în dauna lui Eminescu. Dacă nu i-ar fi dat brânciuri, în insolenţa lui egolatră, lui Eminescu, dar şi splendidei expoziţii a lui Radu Bercea, cu gomoasa lansare de inepţii (niciodată n-au să priceapă profesorii că abia după ce ai norocul să ajungi un poet adevărat poţi risca şi o carte pentru copii!), m-aş fi prefăcut, cum o fac de ani buni, că nu bag de seamă caraghiosul lui autorlâc. Dar să profiţi de Ziua lui Eminescu, îmbrâncindu-l pe Eminescu, pentru a-ţi glorifica bicisnicia, e prea mult, e peste răbdările mele.

*

Gheorghe Solcan, îmbrâncindu-l pe Eminescu

Gheorghe Solcan, îmbrâncindu-l pe Eminescu