cu rădăcini de cremene sub pleoape

octombrie ca un cobzar târziu

ce tânguie baladele pierdute

mi-i frate cosmic, eu aşa îl ştiu

din toamnele prin viaţa mea durute

şi îl petrec spre rotitoare zări,

spre roţile din ceruri ce m-apasă

pe când se tot preling din depărtări

ca frunzele cuvintele pe masă

*

să ţinem sfat şi să mă aflu iar

cu degetele arse peste strune

sau peste crengi dintr-un copac ilar

în care numai cântecul apune

şi să mă fac octombrie supus

în universul care nu mă-ncape

cu crengile drept flăcări şi apus,

cu rădăcini de cremene sub pleoape