Crino-lina habar nu are despre transporturi
Crino-lina Ramona Mănescu nu a mers cu trenul sau cu metroul în ultimul deceniu, habar nu are despre transporturi, dar a fost unsă ditamai fenechiu-săpunar al ministerului, ca să aibă, ca priorităţi (nici o noutate!), “accesul la finanţare, buna administrare a portofoliului şi integritatea reprezentanţilor instituţiei”. Măi, să fie!
În vremea asta, conform unui sondaj CSCI, efectuat în perioada 12-15 august, Crin Antonescu se poziţionează, în preferinţele românilor, abia pe locul al patrulea, ce-i drept, înaintea lui Traian Băsescu. Dar Băsescu, vorba aia, s-a “uzat” la ciolan, pe când Antonescu se uzează, pe bune, cu trândăvia-i proverbială, din care ies, ca din jebenul clovnului, şi numele trăsnite, cu care tot cârpăceşte guvernul nimănui.