Coşmar cu potăi

Victor Viorel Ponta

Traian Băsescu

Aţipisem. Sau poate că dormeam de-a binelea, când m-au zgâlţâit coşmarurile. Niciodată în viaţă, până astăzi, nu am avut coşmaruri. Nici nu prea îmi puteam închipui ce-s alea.

Astăzi, însă, am adormit de parcă m-aş fi prăbuşit în spaime. Nimerisem, mă prăbuşisem, mă scufundasem într-un haos (foarte asemănător sucevei lui ion lungu), iar două haine de monştri canini s-au repezit la mine. Să mă sfâşie. Am încercat să mă apăr, dar abia puneam eu mâna pe câte-o piatră şi se ivea cerber un ţestos primitiv, înţolit în uniforma jandarmeriei: “Să nu îndrăzneşti!… Nici măcar să ţipi să nu îndrăzneşti!”.

În cele din urmă, am ţâşnit din pat, din coşmar, din spaime, lac de sudoare. Ca să nimeresc în coşmarul nostru de fiecare zi: pe ecranul televizorului, băsescu şi ponta lătrau şi hârâiau ameninţători pentru ţară. Nu unul pentru celălalt, ci pentru ţară. Sfârşit. Din păcate şi pentru toţi vecii.