Coruperea lui Dumnezeu
Coruperea lui Dumnezeu
Nu ştiu cum să vă spun, dar nici să vă mint nu mă lasă mintea şi inima, deci am să vă aduc la cunoştinţă faptul că, după experienţe şi observaţii de aproape o viaţă de om, am putut constata că şi bunul Dumnezeu ia şpagă.
Şi tot e prea puţin spus, pentru că, dacă aveţi răbdare cu mine, veţi pricepe singuri că bunul Dumnezeu e titanul corupţiei universale, atât în cer, cât şi pe pământ.
În România, cel mai aprig corupător al bunului Dumnezeu este evlaviosul erudit patriot oriental-ortodox Gigi Becali, cel care, după cum singur, de bună voie şi nesilit de nimeni – vorba vechilor hrisoave, bătea şeaua DNA-ului, ca să priceapă sfinţii, înaintea partidei Chelsea-Steaua, pentru gloria şi victoria românismului milenar şi daco-romaniuk era dispus să-i livreze bunului Dumnezeu, pe Sfântul Munte Athos, nici mai mult, nici mai puţin decât două milioane de euro.
În mod stupefiant de surprinzător, bunul Dumnezeu pare să fi luat şpaga cu cosmică bucurie, pentru că, la pauză, românismul milenar şi daco-romaniuk triumfa printr-un 1-1 formidabil, de care aflase, telefonic, şi evlaviosul prea fericit Becali. Numai că, la pauză, după cum se pare, bunul Dumnezeu a pretins încă două milioane de euro, pentru menţinerea victorioasei egalităţi şi în a doua repriză, dar, cum Becali o făcu pe niznaiul, ca niznaiul i-a răspuns şi bunul Dumnezeu, prăvălind, spre finalul sfintelor negocieri coruptive eşuate, o înfrângere decisivă peste românismul milenar şi daco-romaniuk.
Dar nu numai Gigi Becali, ci şi majoritatea românilor îl corup pe bunul Dumnezeu, oferindu-i şpagă ba pentru obţinerea unui dar neprevăzut în infailibilul Plan Divin (şi-atunci, Dumnezeu dă sau nu dă câte o rectificativă, după modelul guvernelor Boc şi Ponta), ba pentru nemiloasa pedepsire a unui blestemat de duşman al corupătorului ortodox de credincios.
Iar bunul Dumnezeu, prin filialele lui pământeşti, inclusiv idolatrele relicve, adună şpaga munte lângă munte şi rezolvă traficul creştin de influenţă în funcţie de consistenţa şpăgii.
Că-aşa-i românul daco-romaniuk: păcătuieşte în zilele de muncă şi cumpără sfântă bunăvoinţă şi iertare de sărbători.
Pe corupătorii de Dumnezeu îi puteţi identifica mai ales în Săptămâna Luminată, când se toţi înfăţişează pe micul ecran, la radio sau pe pagina întâi a ziarelor (dacă-s oameni cu stare, mai ales politicieni), dar şi în banalul spaţiu civic, pledând ca „în Săptămâna Mare” sau „în Sfintele Zile de Paşti să fim mai buni”, adică se ne prefacem, timp de maximum zece zile, că am fi mai buni, iar în restul anului – la jaf, cruzime şi viol public, tataie!, precum ni-i firea noastră daco-romaniukă.
De ce n-am încerca să fim mai buni, de la clipă la clipă, de la zi la zi, de la an la an, pe parcursul întregii vieţi?
Gata, deja văd că am luat-o razna social, moral şi daco-romaniuk…