Galeria personalitatilor bucovinene | Dragusanul.ro - Part 32

George BILAN

 

George BILAN

 

Bilan

 

17.05.1907, Stupca – 1973, Bucureşti

 

         Discipol al primului sculptor al Bucovinei, Ioan Pâşlea, dar şi profesorilor săi Oscar Han, Dimitrie Paciurea şi Corneliu Medrea, George Bilan a rămas în memoria locurilor mai ales prin portretistică, bustul lui Simion Florea Marian (1935), bucurându-se de cea mai largă notorietate, alte două busturi cunoscute fiind cel al lui Ştefan cel Mare, amplasat în colegiul sucevean care poartă numele voievodului, şi cel al lui Ciprian Porumbescu (1937) din Supca.


Mihai HORODNIC

 

Mihai HORODNIC

 

Horodnic

 

15.07.1907, Bilca – 04.09.1926, Suceviţa

 

         „Primul poet modern al Bucovinei“ (Streinul) debuta, în 1922, în revista rădăuţeană „Mugurul“, pe care avea să o conducă, din ianuarie 1924, cu un colectiv de redacţie din care făceau parte Iulian Vesper, Ion Roşca, Ionel Negură, Iftimie Galan, Tit Cârsteanu şi Eugen Prelipceanu. În 1936, Ionel Negură şi Vasile Posteucă îi publicau, la Cernăuţi, cartea de poezie „File de poveste“, iar în 1938, în Biblioteca „Bucovina” a lui Ilie E. Torouţiu, i se publica, la Bucureşti, piesa în trei tablouri „Haiducii“. Mai mult, în Mărturisitorii ** – clik.


Traian CANTEMIR

 

Traian CANTEMIR

 

Cantemir

 

20.11.1907, Pătrăuţii Sucevei – 07.08.1998, Iaşi

 

         Critic şi istoric literar, şcolit la Universitatea din Cernăuţi şi la Academia di Romania din Roma, cu activitate spornică în „Junimea Literară“, „Revista Bucovinei“, „Bucovina literară“, „Făt-Frumos“ etc., folclorist, lingvist şi scriitor, Traian Cantemir şi-a imaginat lumi paralele în nuvelele abandonate prin cuprinsul vechilor reviste literare, dar şi în romanele cu destin neîmplinit, „Fata Gazdei“ şi „Lumini şi umbre“, sau exemplara sa carte, care îl proba ca romancier redutabil, „Mensa Academică“ (1938). Mai mult, în Mărturisitorii ** – clik.


Grigore MACOVEI

 

Grigore MACOVEI

 

Macovei Grigore

 

23.01.1908, Lozna – 03.08.1976, Suceava

 

         Compozitor oficial al „Străjii Ţării” şi dirijor, încă din 1939, al Corului cohortei de băieţi şi fete din Cernăuţi, Grigore Macovei avea să se salveze şi de prigoana comunistă doar ca fiinţă umană, nu şi ca artist, devenind, din 15 noiembrie 1948, conducătorul Ateneului Popular „Ciprian Porumbescu”, care s-a transformat, în 1954, în actualul Ansamblu Artistic. Grigore Macovei are două cărţi cu compoziţii proprii, „Cântece de urare” (1970) şi „Coruri” (1971).


Iona GRUBER

 

Iona GRUBER

 

Gruber

 

07.03.1908, Boian – 14.01.1980, Kiev

 

         Cu plachetele de versuri „Jartiera” (1935), „În afara oraşului” (1938), „Cu ochii larg deschişi” (1968) şi „Lumina vieţii” (1978), cu volumele de proză „”Birjarii” (1938), „Soarele, în prag” (1940), „Începutul” (1943), „Nuvele” (1970) şi „În catacombe” (1971) şi cu cărţile de folclor „Povestiri populare ucrainene” (1975) şi „Corabia zburătoare” (1981), Iona Gruber s-a definit drept unul dintre cei mai importanţi scriitori evrei ai spaţiului multicultural bucovinean.


Pagina 32 din 42« Prima...1020...3031323334...40...Ultima »