Concurs BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 | Dragusanul.ro - Part 4

LEXEM: O stea


Bucovina Rock Castle, la două scene

Impresionat de calitatea muzicii celor 39 de trupe tinere de rock, înscrise în concursul Bucovina Rock Castle pentru un loc, din 9, dar şi cu speranţa că în anul următor, unele dintre ele vor coborî în şanţul Cetăţii, pentru evoluţii în deschiderea celor 3 nopţi de concerte, am fost să văd locaţia celei de-a doua scene, din megieşia locului de campare. Şi am trăit emoţii tulburătoare, în perspectiva celui mai mare ou încondeiat din lume, fără să mă pot apropia prea mult, din pricina emoţiilor evlavioase, pentru că ştiut este că Elena Udrea a trudit anume, până-a aflat în zări bucovinene cel mai frumos şi mare ou din lume, cică păstrat de Flutur în… izmene!

Aici, lângă acest formidabil monument (de ce anume – încă nu spun), va fi amplasată scena a doua, iar în fiecare seară, între orele 17-20, vor cânta câte 3 trupe tinere, pe care şi eu le voi asculta cu mare atenţie. Primele trei trupe în clasamentul fanilor, care vor cânta, între orele 19-20, vor avea, în şanţul Cetăţii, concurenţă pe măsură, iar trupa din prima seară (a treia în clasamentul concursului) va trebui să rupă masiv din publicul trupei care deschide gala festivalului Bucovina Rock Castle. Iar ediţia 2018 va începe în forţă, fiind deschisă de concertul trupei… RELATIVE.

E drept, trupa de pe platoul Cetăţii va avea şi un aliat persuasiv în monumentul celui mai mare ou încondeiat din lume. Eu, care l-am mai văzut, am rămas blocat de uimire şi astăzi, timp de vreun ceas şi jumătate, în faţa acestui monument de prostie, pecete şi convingător argument al influenţei nocive pe care o are politicul, atunci când se vrea cultură. Dacă nu mă goneau puhoaiele de ţânţari, care ies la vânătoare din balta de 70 de miliarde a lui Ion Lungu – de sub Tătăraşi, cred că mă prindea miezul nopţii, cu ochii pironiţi pe kitsch-ul încondeiat.


Pagina 4 din 13« Prima...23456...10...Ultima »