Concurs BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 | Dragusanul.ro - Part 3

Bucovina Rock Castle 2018: Scena 2

 

După centralizarea voturilor, sunt invitate pentru a concerta pe scena de pe Platoul Cetăţii, în cadrul Festivalului „Bucovina Rock Castle”, trupele din afişul de mai sus, care sunt rugate să-mi trimită scanări ale cărţilor de identitate, pe adresa ion.dragusanul@gmail.com, ocazie cu care le voi comunica hotelul în care sunt cazate toate trupele din festival, româneşti şi străine, şi vom stabili orele pentru probele de sunet etc.

*

2 trupe din concurs au avut pagini întregi de conturi false, dar una s-a retras singură, cu foarte mult bun simţ, iar cealaltă, care nu se califica oricum (doar 927 de opţiuni), nici măcar nu ne-a răspuns la întrebări. Am salvat punctajul trupelor câştigătoare, la ora 00,00-01,00, iar în cazul în care vor exista suspiciuni (ar fi culmea: puteam decide singur, dar am mizat în totalitate pe sufragiul, mai mult sau mai puţin de bună credinţă, al celor pentru care fac, de atâţia ani, acest festival), voi publica şi dovezile onestităţii mele în centralizarea voturilor, clasamentul fiind următorul:

*

PARADOX THEORI – 1296

KATARA – 1205

NIGHTRAIN – 1198

SYMPRESS – 1173

BLAK OUT – 1130

LINEAR DISORDER – 1107

TENEBRES – 1105

CONTRABAND X – 1073

LEXEM – 1044

*

Vă reamintesc, prin alt afiş, numele trupelor care vor cânta pe Scena 1, cu precizarea că, din cele 9 trupe care vor cânta la Scena 2, vom alege 3 trupe, care, în 2019, vor deschide nopţile de concerte de pe Scena 1, rol pe care, în 2018, la concurenţă cu trupa care va cânta de la ora 19, pe Scena 2, concertele de deschidere din şanţ vor fi susţinute de trupele RELATIVE, 9 ANI LUMINĂ şi GRAY MATTERS.

 


Eat Your Heart: Bastard


Clasament provizoriu Bucovina Rock Castle 2018

Cu 5 zile înainte de încheierea Concursului „Bucovina Rock Castle” 2018, destinat tinerelor trupe rock din România, care, prin concertele de pe a doua scenă, vor putea dobândi dreptul de a deschide, în ediția viitoare, nopțile Bucovina Rock Castle 2019, la scena din Șanțul Cetății, deja s-au departajat 12 trupe (din 42), care au șanse aproape egale de a figura pe afișul final. Cred că e momentul să vă facilitez accesul la melodiile lor (de votat o puteți face nu pe aceste linkuri, ci în postările din rubrica „Comunitate” a paginii Concurs Bucovina Rock Castle 2018):

*

GAV – 806

*

BLACKOUT – 792

*

KATARA – 785

*

CONTRABAND X – 775

*

PARADOX THEORY – 766

*

LINEAR DISORDER – 735

*

SYMPHRESS – 735

*

TENEBRES – 720

*

ETHERNUS – 703

*

NAMELESS HORIZONS – 698

https://namelesshorizons.bandcamp.com/track/a-life-i-will-forget

*

NIGHTRAIN – 649

*

LEXEM – 573

*


Talibalismul și Bucovina Rock Castle 2018

Urmărind cu atenție Concursul „Bucovina Rock Castle” 2018, pe cale de a se încheia, am rămas puțin dezamăgit. Nu de trupele înscrise în concurs, care sunt excelente și îndreptățite la un viit0r în artă, în marea lor majoritate, ci de partizanii lor, mai toți încrâncenați într-un talibalism opțional surprinzător (un singur vot, trupei cu prieteni, în loc de 9 voturi, trupei cu prieteni și altor 8, care le sunt pe plac), clocotind de suspiciune și, uneori, chiar de ură. Minim 9 voturi au dat doar voluntarii „Bucovina Rock Castle” și o parte dintre prietenii mei din țările lumii, care, de fapt, au monitorizat concursul din dragoste pentru muzica rock și nu pentru partizanat fanatic în favoarea unei anumite trupe.

*

Organizând 8 ediții „Bucovina Rock Castle”, noi ne-am străduit să promovăm toate genurile rock, deși știam că vom avea de dus, ulterior, bătălii dure cu atleții nesfinți, ba chiar diavolești ai Sfintelor Biserici (ca și poezia, ca și muzica, ca și arta plastică, toate Bisericile sunt Sfinte, în opinia noastră, deși ne doare că Biserica lui Iisus a fost sfărâmată în fragmente de pietre, din care s-au durat mai ales intoleranțe). Nu mi-a plăcut să văd tineri, cu aere de superioritate, care au venit să vadă/asculte doar „Vader” sau „Dark Funeral”, apoi au plecat, la fel de îngâmfați, de parcă tocmai ar fi fost descoperit piatra filozofală. Din punctul meu de vedere, un rocker adevărat iubește muzica și trupele rock în toată complexitatea fenomenului, fără a neglija palierele valorice – desigur, dar și fără exagerări extremiste. Și mă refer, în această ultimă formulare, la gestul unor tineri fanatici, care nu au compus nimic în viața lor și nici nu vor compune vreodată, dar dau aprecieri negative chiar și trupelor mari din lume, cu milioane de vizualizări și cu sute de mii de aprecieri. Nu se abțin, atunci când nu le place un cântec, ci condamnă piesa nu doar prin vot, ci și printr-un eventual comentariu răutăcios, de ratat cu pretenții.

*

Cele 42 de trupe, înscrise în Concursul „Bucovina Rock Castle” 2018, înseamnă, pentru mine, aproape tot atâtea revelații și, mai mult ca sigur, 3 din cele 9 trupe, care vor cânta, în acest an, pe scena a II-a, vor coborî, la ediția următoare, în Șanțul Cetății, pentru a cânta, în deschiderea fiecărei nopți de concerte. Nu știu care anume, pentru că abia după ce le vom asculta cântând pe scena a II-a și după ce vom viziona și filmele concertelor respective vom putea decide.

*

Fără îndoială, clasamentul care se va stabili, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2018, va fi unul subiectiv. Dar nu din vina noastră, ci din cea a partizanilor exclusiviști ai fiecărei trupe, care și-au ignorat dreptul de a opta pentru 9 trupe tinere, în care cred; dar este de presupus că, încetul cu încetul, se va scăpa de această meteahnă specifică românilor, cu consecința unei mai obiective trieri a valorilor muzicii viitorimii.


Pagina 3 din 1312345...10...Ultima »