a existat chiar şi un lăutar celebru, care îşi transforma taraful, după fiecare nuntă, în haiduci, lăsând straiele lăutăreşti şi instrumentele într-o căruţă, care-i aştepta la marginea satului şi pe care aveau să o ajungă, pe cale, din goana cailor, după ce vor fi prădat temeinic şi pe miri, şi pe părinţii lor
„Vai, neamului românesc, şi iarăşi vai!,
care, uitându-şi viţa şi seminţia,
geme sub jugul altor neamuri,
nu pentru altceva,
ci numai pentru neînvăţătură,
nedragoste între sine, nepriceperea sa”.
Gheorghe Şincai
„Iată, veni-va ora în care toţi acei ce zac în mormânt,
auzi-vor a mea chemare şi acei ce binele au făptuit
vor răsări spre înviere!”.
Dorna înseamnă pentru mine Neamul sufletului şi al cântecelor prin care exist. Tocmai din această pricină am decis să-i alcătuiesc o carte a ei, pe care s-o răsfoiască unii dintre cei interesaţi de metafizica ciudată a acestor locuri ale raiului pe care îl avem oricând la îndemână.
„Iar când bunul Dumnezeu
Va curma spiritul meu
Şi inima-n veci va apune,
Atunci, Doamne-n rai o pune,
Că-i inimă de Român!”