ANECDOTE ISTORICE | Dragusanul.ro - Part 14

Provocarea medicului Bogdan Atănăsoaie

Bogdan Atanasoaie

*

Eram la Cluj, în mijlocul întregului meu clan, stabilit pentru totdeauna în inima Ardealului, când, din Suceava, mi-a sosit o întrebare: Cu cine aţi vota, în decembrie? Instinctual, aş fi vrut să răspund: Cu nimeni. Apoi, crezând că am de-a face cu un sondaj de opinie, cu care un student la sociologie îşi asigură existenţa, am prins să cuget, dar Suceava mi se înfăţişa aidoma unei imense pustietăţi, pe care cu nici un chip nu o puteam popula.

*

După ceva vreme, am răspuns lapidar: Bogdan Atănăsoaie, Ionuţ Adomniţei şi cam atât. Imediat, după aceea, a venit o altă întrebare: Cine-i Ionuţ Adomniţei? Fostul administrator public al judeţului, am răspuns, pentru “localizare”: un om tânăr, inteligent, manierat şi foarte priceput în administraţie.

*Ionut Dan Adomnitei

Aş fi avut multe de adăugat despre băiatul acesta, pe care l-am îndrăgit, aşezându-l, sentimental, lângă copiii mei, dar rămăsesem uimit să aflu că întrebările îmi veneau de la medicul psihiatru Bogdan Atănăsoaie, o somitate a Sucevei, dar care are dezavantajul tinereţii, prospeţimea vârstei provocând invidia clasicei suficienţe bucovinene. Îl ştiu şi îl preţuiesc de mulţi ani, inclusiv pentru trăirea rock-ului cu toţi porii, îi cunosc tatăl, soţia, fetele, dar şi plusul adus, prin propria cutezanţă, sănătăţii publice în acest judeţ.

*

Când caut o fotografie cu Bogdan Atănăsoaie, înclusiv pe contul lui de Facebook, nu găsesc decât figurativul de mai sus, în care cititorii medicului Atănăsoaie au marcat nume demne de toată consideraţia, precum universitarul Liviu Dospinescu (iertare, domnule profesor, că v-am uitat, deşi vă ştiu şi preţuiesc de când eraţi copil!), Doru Birhala, Lorena Ignătescu, Cristian Hostiuc, Dorin Chiribucă, Oana Denis Rotariu, Viorel Ivanciuc, Monica Buzdugan, Cerasela Vatamanescu, Cristina H. Juravle, Mihaela Hură, Mariana Mihai, Veronica Crina Vereş, Angelica Ciobotaru, Cristina Busuioc, Dorin Rotariu, Dumitru Burada, Viorica Ivan, Aegis Teh, Ileana Bojoi – şi aşa mai departe, adică oameni tineri şi cu multă carte, pe care, regretând că nu-i cunosc şi nici dumneavoastră nu-i cunoaşteţi, chiar că aş miza, descifrând o rază de speranţă sub ninsorile nervoase ale lui decembrie. În oamenii aceştia, pe care mi-i desluşesc medicul Bogdan Atănăsoaie şi, indirect, universitarul Liviu Dospinescu, sunt gata să investesc încredere, dar fără să-l uit pe Ionuţ Adomniţei, care a dat o primă probă a profesionalismului său în administraţie. De asta am şi distribuit şi separat figurativul fotografic, în care, cu puţină bunăvoinţă, poţi să “vezi tot”, inclusiv viitorul, care, vorba lui Teodor Mazilu, nu mai este ce-a fost.


Sfântul Augustin, despre ziua morţii lui Iisus

Iisus

*

„Iisus a murit în timpul celui de-al doilea consulat al lui Geminus, în 8 aprilie. A înviat a treia zi, sub ochii Apostolilor. Patruzeci de zile mai târziu, a urcat la cer; zece zile după aceasta, adică în a cincizecea zi după Înviere, el trimite Duhul Sfânt” (Augustin, La cité de Dieu, de Saint Augustin, Tomul III, Paris, 1854, Cartea a XVIII-a, p. 187).

*

Traducerea îmi aparţine şi, de aceea, am pus şi textul latin, pentru eventuale sugestii de corectură. Nu îmi pun întrebări referitoare la calculele pe care le fac, în fiecare an, cei care au rupt Casa lui Iisus, mai întâi în două, apoi în nouăzeci şi nouă, pentru că ar fi retorice. Dar poate că n-ar fi rău dacă, în fiecare 8 aprilie (21 pe stil nou?), am aprinde o lumânare. Ca să ne lumineze. Doar atât.


Druizii, „nişte popi, cu o maramă de lână albă”

1837 FOAIA DUMINICII Jertfa druizilor

*

La începutul anului 1837, apărea, la Braşov, „cu slobozenia celor mai mari”, cu „tiparul lui Johann Gott” şi pe cheltuiala lui Rudolf Orgidan, „Foaia duminicii / spre / înmulţire ce-i de obşte folositoare cunoştinţe / Alcătuită de o societate a celor învăţaţi”. Printre lucrurile interesante şi care nu mă aşteptam să fie publicate atunci, se află şi un articol despre druizi, inspirat de scrierile lui Julius Cezar, material cu o singură confuzie, cea a druizilor-popor, când poporul era celt (gal), iar „popa lui” druid. Cum, pe aceste locuri, druidul se numea ctisti şi cum practicile religioase şi ritualurile erau aceleaşi, dar mult mai complexe şi mai misterioase decât cele descrise de un preot ortodox al anului 1837, cred că „n-ar fi de lipsă”, cum se zicea odinioară, dacă aş reproduce paragrafele cu trimitere spre ritualuri.

*

 „Druizii arată cum că, prin bunăvoinţa dumnezeilor acestora (al războiului, al biruinţei etc. – n. n.), pot ei să prorocească cele viitoare. Ca nişte slujitori ai lor, poftesc ei daruri şi jertfe de la norodul cel înşelat. Pentru ca să le dea ei oamenilor încredinţare, poruncesc să se stingă toate focurile, la începutul iernii, într-o zi, şi să şi le aprindă, apoi, cu focul cel sfânt, prin care casa lor, pentru anul viitor, norocului s-a binecuvântat. Iar de nu şi-a dat cineva dajdia lui de peste an, aceluia i se oprea focul şi, pe lângă aceasta, era oprit tuturor vecinilor a-i da foc, până ce nu plătea toată datoria. Deci sunt pietre mari, una peste alta, cu atâta meşteşug întocmite, încât, atingând cea de deasupra, numai cu degetul, la un loc deosebit, toată grămada se mişca, măcar că, de ar fi fost piatra în alt loc, nu ar fi putut un om, cu toată puterea sa, de a o clinti.

*

Cei pârâţi pentru vreo vină aveau să-şi arate nevinovăţia prin care li se da în mână puteri de a-i osândi sau a-i slobozi. Cleiul cu care prinde păsări, de îşi mănâncă sămânţa lui păsările, îl ţin ei ca pe o sfinţenie mare. Când văd ei sămânţa aceasta crescând într-un stejar, care rareori se întâmplă, o scot druizii cu mare prăznuire şi se face o jertfă şi un praznic mare. Doi boi albi, legaţi cu coarnele de copaci fiind, dau sămânţa jos, cu un cuţit de aur. Dedesubt stau nişte popi, cu o maramă de lână albă, de o sprijină. Aşa o păstrau cu mare grijă, ca apa în care au stat, era un mijloc lucrător împotriva otrăvii şi arată o putere minunată de a face pe dobitoace roditoare. Pentru jertfă se alegeau boii cei mai buni şi mai frumoşi din cireadă. Îi împărţeau în trei părţi, o parte o mânca focul, o parte o mânca acela care aducea jertfa, cu rudele lui, şi a treia parte, şi cea mai bună, era a druizilor.

*

Dar mai erau şi alte, mai rele ceremonii, spre cinstea lui Baal, puneau norodul să meargă prin foc şi jertfeau oameni, pentru că, când omori pe cineva cu o tăiere de sabie, cum cade jos şi cum îi curge sângele şi tremură întru moarte, pot să prorocească lucruri viitoare. Când era vreo căpetenie bolnavă, îi aduceau jertfă de om, că, după spusa druizilor, s-a putut ţine viaţa unuia, prin moartea altuia. Mai aduc jertfă de oameni şi când cade asupra norodului vreo pedeapsă mare sau când vine un război asupra lor. Muieri goale, cu vopsea de lemn vânătă vopsite, şed la jertfă. La alte lucruri mai mari, fără de seamă, făceau o figură de lemn şi de salcie, ca un chip de om, şi cu împletituri, în care legau pe toţi cei judecaţi spre moarte. Şi dacă nu s-a umplut cu numărul lor, mai băgau încă atâţia nevinovaţi într-însa, câţi găseau a fi de lipsă pentru ca să se împăciuiască cu dumnezeii lor. Aceste jertfe înfricoşate, după cum o au descris-o Chesarul (Julius Cezar – n. n.) este zugrăvită în chipul ce se vede aici” (Foaia duminicii / spre / înmulţire ce-i de obşte folositoare cunoştinţe / Alcătuită de o societate a celor învăţaţi, Anul I, Nr. 8, 20 februarie 1837, pp. 57, 58).


O fată de măritat cu 10.000 galbeni zestre

C8*

De-a lungul vremurilor, când trei imperii stăpâneau ţinuturile româneşti, noi, românii, am avut o limbă unitară şi corectă, foarte apropiată de limba română de astăzi, scrisă fonetic, dar cu buchii. Abia odată cu trecerea la alfabetul latin se renunţă, vreme de vreo câteva decenii, la fonetism, etimologismul, diferit de la o publicaţie la alta, stâlcind limba românilor, spre râsul-plânsul lui Alecsandri, care-şi vedea opera “tradusă” de bucovineni în etimologismul pumnulist.

*

Cea mai convingătoare dovadă a evoluţiei limbii române o constituie colecţia de “Documente câmpulungene”, adunate de Stefanelli şi copiate prin înlocuirea buchiilor cu litere latine, cu păstrarea tuturor greşelilor de scris sau de pronunţare. Lingviştii, deştepţi ca Buzincu, n-au băgat de seamă că există un astfel de monument de limbă română, iar etnologii, şi mai puţin.

*

Limba română a fost falsificată, până la graiuri regionale, târziu şi doar de mişcarea etimologiştilor.

Ca să vă conving de acest adevăr, vă voi reproduce şi transacrie, ocazional, poezii culte şi populare, anterioare anului 1860, începând cu această glumă rimată, publicată în septembrie 1850.

*

O fată de măritat

cu 10.000 galbeni zestre

O fata de maritat 1* *

Voi, bărbaţi bătrâni sau tineri

Ce sunteţi neînsuraţi,

Dacă vreţi s-aveţi soţie,

Aste vorbe ascultaţi:

Vă propun căsătoria

Cu Catinca, fata mea;

Zece mii de galbeni zestre

Are, cum o veţi vedea.

*

Ea e tânără, frumoasă,

Chipu-i dulce şi plăcut,

Mai voioasă decât dânsa

Alta nu s-a mai văzut.

Frumuseţea, tinereţea,

Chipul ei cel îngeresc

Sigur două mii de galbeni

Astea toate preţuiesc.

2.000

 *

Toaleta-i este simplă,

Dar curată ne-ncetat,

Nu se plimbă în trăsură,

Ci pe jos s-a învăţat,

Cai, caleaşcă după modă

Şi bonete, când lipsesc,

Iarăşi două mii de galbeni

Capital alcătuiesc.

2.000

Bal, concerte despre dânsa

Să lipsească ar putea;

La teatru, adunare

                                                                                                       Foarte rar o veţi vedea;

                                                  ———

                                                   4.000

*                     O fata de maritat 2 

Suma de dincolo 4.000

 *

Dar acasă cântă, joacă,

Să vă fie mai pe plac;

Astea fără îndoială

Două mii de galbeni fac.

2.000

Cărţi nu joacă, nici că ştie

Ce e Cupă sau Caro;

Sănătoasă totdeauna,

N-are-n veci isterico;

Medici, cărţi şi spiţeria

Dintr-o casă când lipsesc,

Peste două mii de galbeni

Din venit îţi prisosesc.

2.000

Spre-mplinirea socotelii

Încă două mii mai va:

Soţului, ce o alege,

Ea credinţă-i va păstra.

Ei! Iubirea şi credinţa

Nu cumva nu preţuiesc

Cele două mii de galbeni

Care încă mai lipsesc?

2.000

                                                  ———-

                                   Peste tot 10.000

E. B.(V?)

(Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Nr. 10, luni 23 septembrie 1850, pp. 79, 80)


Neguţătorii de femei din Bucovina (VIII)

Triunghiul fatal

*

La ora indicată, Dudu Chioru mă aştepta într-o cofetărie-restaurant, din strada Ion Creangă. Informatorul meu era punctual, ca de obicei, şi mulţumit că mă poate revedea.

– M-am ţinut de cuvânt. Iată, vă prezint pe domnişoara B., persoana despre care vorbisem.

*

Fata răspunde la salutul meu, cu oarecare timiditate, apoi îşi reveni, ca una care cunoscuse un apreciabil număr de bărbaţi şi care era deprinsă să înfrunte riscuri ceva mai mari.

– I-am spus lui Dudu, începu fata, că vă pot povesti ce doriţi, cu singura condiţie să fiu ferită de urgia oamenilor care încă mă urmăresc.

– Care oameni?

– Traficanţii…

O victimă, prostituată în Casablanca

O victimă, prostituată în Casablanca

*

– Dar mi s-a spus că ai un protector, care, deşi traficant, pe vremuri, s-a lăsat de această meserie şi trăieşte, azi, onorabil.

– Pe cât poate fi un asemenea om onorabil.

– Totuşi…

– Onorabil, în sensul că nu se mai ocupă cu asemenea chestii Dar n-a izbutit să mă facă şi pe mine femeie, care să-şi câştig existenţa altfel…

*

Sinceritatea fetei mă câştigă, de la început. Era una dintre acele nefericite victime, conştiente de nenorocirea în care au căzut şi care rămân, astfel, „pierdute”, pentru că nimeni nu se învredniceşte să le ridice de acolo, de unde au căzut. După asigurările pe care i le-am dat, că nici un rău nu i se poate întâmpla, de vreme ce nu-i voi pomeni numele, nici al ei, nici al mizerabilului care a vândut-o bandelor de traficanţi, fata începu să-mi povestească despre viaţa mizerabilă a celor ce cad în ghearele bandelor de ademenitori şi, mai ales, despre viaţa lor în „casele” din Orient şi din America de Sud.

– Dudu mi-a spus că, deşi repatriată, acum câţiva ani, ai fost pe punctul de a pleca, din nou, în America.

Răpitorul de femei Aixois

Răpitorul de femei Aixois

*

Fata plecă ochii, ruşinată, apoi răspunse:

– Adevărat. Era să fac, pentru a doua oară, prostia, de astă dată ademenită sub altă formă. Dar am auzit de scrisoarea Anei Hass, din St. Paul, în care aceasta descria, unei prietene din Cernăuţi, Z. I., că viaţa „albelor” a devenit atât de groaznică, încât cine ar dori să mai vină acolo mai bine să se înece în mare, la Constanţa.

*

Dudu interveni:

– Dar tu cunoşteai viata de acolo. Cum te mai puteai gândi să pleci?

– Plecam cu un om de treabă…

Dudu izbucni într-un hohot de râs nestăpânit:

– Tocmai asta am voit să dovedesc domnului care te ascultă… Voi, singure, nu vă daţi seama de ceea ce faceţi. Puterea acestor oameni este, într-adevăr, drăcească…

*

Se făcu tăcere. Dudu îşi scotoci buzunarele, apoi scoase câteva notiţe, pe care şi le făcuse, pe un carneţel, în timpul „incursiunilor” din ajun.

*

Luca, marinarul, care povesteşte grozăviile văzute la Buenos-Aires

Luca, marinarul, care povesteşte grozăviile văzute la Buenos-Aires

MARIHOANA, IARBA BLESTEMATĂ.

*

– M-aţi întrebat, ieri, despre minunea ce se petrece cu aceste victime, în America de Sud: deşi nenorocite, ele, cu boala şi cu moartea pe buze, sunt, totuşi, vesele… Domnişoara v-ar putea lămuri…

*

Fata îşi încruntă sprâncenele, îşi trecu, apoi, mâinile peste pleoape, ridică din umeri ca străpunsă de un fior şi oftă prelung. Binevoitoarea mea informatoare mai întâi ezită, apoi, hotărâtă să-mi spună tot ce ştie, povesti:

– Este o „minune” leane de înţeles. Înainte ca victima să fie animalizată de alcool şi de stupefiante, ea se deprinde să mestece o buruiană blestemată, marihoana, care produce bună dispoziţie, veselie, râs. Bănuiesc că iarba conţine vreun stupefiant mai puţin vătămător, deoarece bărbaţi şi femei o consumă toată ziua. Buruiana alungă orice urmă de tristeţe. Ea provoacă buna dispoziţie şi râsul. De aceea, în toate „casele”, fetele râd, râd fără motiv, cântă, dansează, aproape inconştiente. Dar otrava buruienii nu întârzie să-şi arate efectele, pentru că ea grăbeşte moartea, singura fericire adevărată a acestor nenorocite.

*

Răpitorul de femei Paigeyre

Răpitorul de femei Paigeyre

– Ai cunoscut-o şi dumneata?

– Am cunoscut-o, câteva săptămâni. Când mi-am dat seama de dezastrul care mă aşteaptă, m-am ferit s-o mai consum, după cum m-am ferit şi de băuturile tari şi de stupefiantele care se găsesc în mai toate casele de toleranţă.

– Ai avut această putere?

– Am avut, pentru că vedeam, la fiecare pas, spectrul morţii, care secera, în fiece zi, pe câte una dintre colegele mele…

*

– Nu era prohibit consumul?

– Nu ştiu. Ceea ce ştiu sigur e că stupefiantele propriu-zise aveam grijă să le ferim de ochii poliţiştilor; această iarbă însă nu. Probabil că este o iarbă pe care o consumă şi indigenii… Efectul ei este sigur: mai întâi, aduce o stare de inconştienţă, de tâmpenie, apoi moartea…

*

– Este adevărat că, în „casele” din America de Sud, fetele de la noi deţin majoritatea?

Răpitorul de femei Pison

Răpitorul de femei Pison

– Inexact. Sunt fete de pretutindeni, din mai toate statele europene; femei albe, vândute de aceleaşi bande internaţionale, care n-au nici un fel de preferinţă, pentru că, pentru gaucoşi şi pentru negri, singura condiţie e să nu fie de-a lor…

– Dar despre „casele”, pe care le-ar fi avut, pe acolo multimilionara, asasinată la Cernăuţi, Roza Hirsch, n-ai auzit?

*

– Nu. În schimb, am citit şi eu, prin jurnale, despre aşa-ceva. Dar America e mare şi asemenea „case” sunt destul de numeroase. Dar pentru ce vă interesează trecutul răposatei?

– Pentru documentarea mea. Aş fi dorit să ştiu dacă ceea ce s-a spus, despre această multimilionară, care trăia, retrasă, în ultimul timp, la Cernăuţi, corespunde adevărului… Faptul, bineînţeles, n-ar uşura cu nimic vinovăţia asasinilor, care au ucis-o pentru a o jefui.

*

N-am apucat, însă, să rostesc ultimul cuvânt şi fata dispăru, ca prin farmec: se strecură, ca o umbră, pe după raftul din fundul prăvăliei. Dudu, care, dintr-o privire, zărise, prin geamul uşii, doi ochi care cercetau interiorul, îmi spuse în şoaptă:

Farnasary, care a fost linşat de mulţime, un „plasator” galiţian

Farnasary, care a fost linşat de mulţime, un „plasator” galiţian

– Este protectorul… Nici o vorbă, şi nu răspunde la nici o provocare.

Protectorul, un om scund, negricios, uscăţiv, mai mult un tip vulgar de misit şomer, se îndreptă spre masa noastră, legănându-se. Omul, urmărindu-şi „fata”, îi pierduse urma tocmai în faţa acestei prăvălii.

– Dudule, a fost pe aci?

– Da.

– Ai vorbit cu dânsa?

– Desigur. M-a rugat să intervin pe lângă un agent, care n-o lasă în pace.

*

Protectorul clătină din cap semnificativ:

– Am înţeles. Numai să n-o muşte şarpele, să spună vreo minciună despre mine. Domnul este, desigur, gazetarul care se interesează de „chestiile” cu America…

– Exact.

– Faceţi bine că vă interesaţi în persoană. Dar nu trebuie să credeţi tot ceea ce vi se spune…

Musafirul, care luase loc la masă, fără să-l fi invitat cineva, clipi şiret din ochi, apoi adăugă:

– Cel care făptuieşte face un păcat; cel cu bănuiala, două păcate…

*

Controlul suspecţilor, la comisariatul portului Marsilia

Controlul suspecţilor, la comisariatul portului Marsilia

– Dar eu nu bănuiesc decât pe cei pe care îi bănuieşte şi poliţia; apoi sunt atâţia identificaţi, care au suferit şi condamnări şi care sfidează lumea…

– Poate că şi eu sunt un suspect.

– N-am auzit…

– Da, am fost în America şi am fost, de trei ori, divorţat. Dar ce-i cu asta? Şi dacă femeile mele au fost necinstite, ce vină am eu?

*

Dudu, mulţumit că discuţia nu luase un drum mai primejdios, interveni amical:

– Domnul nu urmăreşte decât adevărul şi, dacă afirm eu că, astăzi, eşti om de treabă, fii sigur că nu-ţi pomeneşte numele… De altfel, nici nu-l interesează chestiile prea vechi… Cunoşti vreo chestie nouă?

– Sunt câteva. Chestia cu doctorul cu şapte neveste o cunoaşte?

– Nu.

*

– Autorităţile cercetează, chiar acum, cazul suspect al unui doctor, însurat de şapte ori, care are un număr respectabil de neveste şi care face foarte des naveta Viena-Cernăuţi, Cernăuţi-Viena.

*

– Şi ce face au atâtea neveste?

– Ce să facă? Negustorie. Apoi, chestia cu scrisoarea şi cu noua bandă, pe cale de identificare…

Musafirul plecă şi el grăbit şi mulţumit că izbutise să mă convingă de nevinovăţie…

*

Africani, „la casele” albelor, în coloniile franceze

Africani, „la casele” albelor, în coloniile franceze

*

În drum spre centrul oraşului, ne oprirăm în fata hotelului „Lemberg”.

– Vezi hotelul ăsta? Aci a fost prinsă o bandă de traficanţi polonezi, care încerca un export de fete.

– Am mai auzit…

– Da. Dar nu cunoşti amănuntele. Victimele, care se găseau sechestrate, nu ştiau nimic despre ceea ce le aştepta. Când s-au pomenit cu poliţia şi când au văzut că polonezii care le ademeniseră nu sunt, în realitate, decât nişte traficanţi, au început să ţipe îngrozitor… Erau patru polonezi, care au opus rezistenţă celor patru comisari, care veniseră să-i aresteze. Ei trecuseră graniţa clandestin şi se găseau ascunşi, cu victime, cu tot, în acest hotel. Faptul că plăteau împărăteşte, în lire-aur cel mai neînsemnat lucru, a dat de bănuit. Polonezii au fost expulzaţi, iar fetele, arestate, judecate şi condamnate la câte o lună de închisoare.

*

– Probabil, un „trafic de femei”, în tranzit.

– Da, în tranzit. Polonezii urmau linia triunghiului fatal: Cernăuţi – Bucureşti – Constanţa. Nefericitele victime urmau să fie îmbarcate, la Constanţa, pentru a fi duse la Alexandria şi, de acolo, în unul dintre oraşele Americii de Sud, care cumpărase „marfa”.

– Am auzit vorbindu-se, adesea, despre acest „triunghi”; dar n-am înţeles amestecul Capitalei în liniile acestui triunghi…

*

– Capitala dumneavoastră este punct central, ca şi Cernăuţii şi Constanta. Acolo traficanţii duc „marfa”, fie pentru trebuinţele metropolei, fie pentru a fi însoţită, până la Constanţa, de agenţi isteţi ai bandelor, care au legături şi în Bucureşti. Îmbarcarea şi trecerea victimelor peste frontieră, prin Constanţa, nu este lucru tocmai uşor şi, de aceea, agenţii operatori sunt oameni iscusiţi din Capitală. Tot acolo, se fabrică şi actele necesare victimelor, fie falsificându-se, fie obţinându-se acte veritabile, prin oameni cu trecere…

– Crezi posibile asemenea mijloace?

*

– Sunt sigur, pentru că chiar poliţiile porturilor sud-americane au oprit intrarea unor asemenea fete, expediate cu acte false.

– Dar cele cu acte veritabile?

– Foarte simplu. Fata majoră are tot dreptul să călătorească unde pofteşte şi nimeni n-o poate opri, câtă vreme nu i se poate face dovada că este „exportată” în asemenea scopuri urâte. Însoţitorii lor nu apar la suprafaţă, decât după ce vaporul părăseşte apele noastre. În asemenea împrejurări, ce pot face autorităţile? Numai când poliţiile au indicii sigure despre dispariţii sau ademeniri, când, de regulă, sunt pe urmele operaţiilor vreunei bande, intervin şi opresc victimele la Constanţa…

*

– Dar acest lucru este atât de greu…

– Aşadar, există un triunghi fatal, din care nimeni nu scapă…

– Fatal. Cine a pornit pe linia triunghiului greu să mai scape. Organizarea şi supravegherea bandelor de traficanţi sunt atât de puternice, de diabolice, încât triunghiul ar putea fi numit, fără greş, „triunghiul morţii”.

– Se cunosc cazuri în care asemenea fete au putut fi salvate, înainte de a părăsi ţara?

*

– Destule. Domnişoara Popescu, din Burdujeni, ademenită de un oarecare Cirovici; două minore, trimise pentru export, cu acte false, de o traficantă, M. S., din Cernăuţi; două fete, vândute unei bande de traficanţi, acum câţiva ani, cu 70.000 lei, de un pretins reprezentant al unei agenţii de vapoare; fata Ana G. I., din Cluj; Rosa Sohn şi Sonia Zalmiza, încăpute în mâna unei bande internaţionale, care opera la Cernăuţi; Cili şi Raspel, împiedecate să plece, acum un an. Şi atâtea altele, pe care autorităţile noastre le-au salvat din „triunghiul fatal”.

– Cunoşti pe vreuna dintre aceste victime salvate?

– Câteva. Dacă vă interesează, pot să mă informez şi să vă pun în contact. Dar cele mai multe, de teama bandiţilor, se feresc să le divulge numele. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care cei mai mulţi scapă nepedepsiţi, pentru că însăşi victimele, de frică, nu spun adevărul, acoperind astfel fapte care ar trebui pedepsite cu toată asprimea.

*

Vorbind astfel, ajunserăm în Piaţa Unirii. Intrarăm, pe strada Flondor, într-un local de consumaţie şi, la un pahar cu bere, Dudu îmi povesti întâmplări extraordinare, unele aproape de necrezut, din viaţa traficanţilor de carne vie.

– Sunt unii, spuse Dudu, oameni care trăiesc şi azi în Cernăuţi, liberi şi nesupăraţi de nimeni. Ba unii sunt milionari, mari proprietari de imobile, negustori sau rentieri. Chiar în acest local vine unul, arhicunoscut în această lume a negustorilor de femei, care trăieşte în lux şi bogăţie, sfidând oamenii care muncesc din greu pentru o bucată de pâine. Dacă v-aţi osteni să cercetaţi trecutul, pentru unii chiar şi prezentul, răscolind cazierele poliţieneşti, aţi vedea că, sub această mască de oameni bogaţi şi respectaţi, se ascund cei mai periculoşi bandiţi, cei mai mulţi condamnaţi pentru fapte infamante… Pagini de roman senzaţional, pe care le trăim în superba indiferenţă a unei societăţi care, uneori, pedepseşte aspru greşeli neînsemnate, iar alteori iartă prea uşor cele mai grele păcate. Şi păcatele traficanţilor de femei nu sunt dintre cele mai uşoare.

*

Dudu, care suferise, odată, această nedreaptă judecată, simţi o satisfacţie în interesul cu care-i ascultam rechizitoriul, de altfel destul de îndreptăţit. În local intră un domn impozant, înalt, ras, pufăind o ţigară de foi. Dudu îmi şopti, de-abia perceptibil:

Iată unul din categoria celora despre care vorbim. Opera, încă înainte de război. Dar cine ar putea îndrăzni să-i spună ceva acestui domn? Se spune că, în ultimul timp, este sub supraveghere ceva mai riguroasă, pe urma intervenţiei poliţiei din Viena, care a semnalat poliţiilor noastre începutul unei noi operaţii (Nicolae Ţic, în Ilustraţiunea română, Anul VI, nr. 6, 31 ianuarie 1934, pp. 6, 7).


Pagina 14 din 19« Prima...1213141516...Ultima »