Cântecul trufiei demnităţii: lui Dorin Liviu Clement

*

Din cerul meu mestecenii coboară,
o să-i aştept la noapte ca un fur
riscând cuvântul ce-l tot duc povară
istovitoare lumilor din jur,
nu am vreo armă, dar va fi-ntuneric,

*

Luminile le-am adunat în ghem,
iar de-o s-arunc asupra lor un sferic
vârtej de umbre, ultimul poem
i-aproape sigur că o să-i cuprindă
urieşesc în lanţul lui flămând

*

Ca să îi lege undeva sub grindă
lângă icoana veche, până când
eu o să caut iar ca pe-o mireasă
măcar o zi în care să-i aştern
elegiaci în cupa de pe masă
numai să-mi frângă setea de etern
trufaş de demn în inimă rămasă.