Cântecul tăcerii: Doinei Catargiu

Dincolo de ape creşte veşnicia,

o tot văd în freamăt lin prin univers,

iarna, de-i îngheaţă apei temelia,

nu rata-voi şansa s-o ating din mers,

am atâtea fructe de cules din ea,

*

Cosmicele roade încă mă îmbie,

am să muşc, atuncea, lacom dintr-o stea

tremurândă încă şi în veşnicie;

au contururi repezi de femei în dans

rugurile-aprinse-n stelele în scapăr,

greu să-nşfaci lumina-n cosmicul balans,

iar eu am nevoie de o stea, să-mi apăr

urmele tăcerii – noaptea învierii.