Cântecul fructului interzis: Elenei-Maria Cuşnir
*
Eram singur cu păcatul
lângă creanga unui măr
eu optând pentru muşcatul
necesar din adevăr,
apoi alţii şi-ncă unii
*
M-au urmat cu muşcături
aţâţând masiv nebunii,
regăsiţi în nişte uri
incredibil de ostile,
acuzându-mă mereu
*
Că-am muşcat adânc din zile,
ucigând pe Dumnezeu,
şi-am zvârlit în ei cu mărul
nimerind câteva cete,
iar din ceruri adevărul
riscul vrea să mi-l repete.