Cântecul edecarului de umbre: lui Călin Brăteanu
*
Cântau doar barzii sub icoana clară
a nopţii de nesomn şi de-ntrebări
lângă cireşul ce-aştepta afară
insinuat sub geam de depărtări,
nu-l auzeam şi nu-mi păsa de bardul
*
Bătut în cuie chiar peste cireş,
rănile lui îmi şiroiau pe gardul
altor cântări, şoptite fără greş,
trăiam ascuns şi aruncam cu pietre,
eu, edecarul umbrelor târzii,
aveam de smuls din trupul bun al vetrei
acele rădăcini de veşnicii
necunoscute lumii – o strânsoare
ucigătoare, rea, nimicitoare.