Cântecul de apoi: lui Constantin Severin

*

Cămaşa umbrei îmi striveşte-n taină

orgoliul meu de muritor supus,

nu mai e loc de suflet pe sub haină

sau de vreun trup, pe care să-l fi dus

târziului ofrandă şi blestemul

amiezilor din mine triumfale,

nu mai e timp ca să-mi cioplesc poemul

tot în cireşii văilor natale,

iar mai apoi, când pâcle au să vină,

n-am să mai zvârl cu pietre în zenit

*

Strivind în stele ultima lumină,

ecoul vag în care-am asfinţit

vânând ninsori, muşcând din vinul tare

eternele lui zvâcnete cereşti:

rănit de gestul simplu de-nchinare,

iar o să caut umbra-n care eşti

nimic divin, ci doar ameninţare.