Cântec târziu: Mihaelei Beldiman

*

Mai exişti?, întrebase cântăreţul cântând

iarăşi despre amărăciuni şi înfrângeri,

hăituit alergând peste răni până când

au venit, ca să-l mintă, ultimii îngeri

estompaţi de amurg şi probabil ucişi

lângă cântecul lui ca o rană deschisă,

am tăcut, am tăcut şi doar plânsetul îşi

*

Blestema începutul prin fereastra deschisă;

era noapte, atunci, şi prin somn şerpuiau

linişti subţiri, ferecate-n lumină,

dinspre stelele umede nişte linişti veneau

iar acum poposesc în poem şi se-nchină

mâinilor mele de lumini şiroind,

arse adânc într-o mitică vină:

nu mai ştiu ce-ntrebase cântăreţul cântând.