Cântec în amurg: Graţielei Sulugiuc

*

Geam ostenit, cu cercevele sure,

roşul amurg încă mai stă la pândă

ademenind sub crâncena-i secure

ţinutul ce ne naşte-ntru osândă,

iar de-i simţim tăişul fulgerat

el despleteşte ispăşiri pe zare

legându-ne de sacru-i scăpătat

agonizând încet în fiecare,

*

Secunda lui drept clopot se aude

ursind vremelnicii fără pripas,

la marginile lumii stele ude

ud lăcrimează peste ce-a rămas,

glorificând speranţe şi iluzii

intersectate-n vieţuiri pieziş

un clopot scapă în amurg confuzii

căzând pe gâtul ierbilor tăiş.