ca să mă-nfășure-n natură

cireșul, un prieten vechi,

de parcă-ar învăța să zboare

își pune florile perechi

deasupra lumii trecătoare

și-mi zice: Hai, nu te mai teme, hai

cât universul ne încape

și cât nici o-nserare n-ai

în necuprinsul de sub pleoape!,

dar tot ezit, ca să nu-l prad

de bucuria lui solară

și-aud cum apele în vad

ceva prin mine tot măsoară

și știu că stelele, la noapte,

vor da contur pentru măsură,

cireșul meu presoară șoapte

ca să mă-nfășure-n natură