ca să învie-n bradul de Crăciun

a nins frumos în pagină, poemul

desculț pășește iarăși prin omăt

căci a pornit să-și caute totemul

pe căile întoarcerii-ndărăt

și fulgii mari desprinși din veșnicie

îl străjuiesc în îndelungul mers

căci e departe spre copilărie,

de nu cumva-i pierdută-n univers:

*

a nins și ninge-atâta de frumos

de parcă se întrupă iar cuvântul

doar în copii drept calea lui Hristos,

pământu-mprumutându-le veșmântul

și copleșit de alb cântând colinde

drept respirare-a neamului străbun

pământul din clipite se desprinde

ca să învie-n bradul de Crăciun