ca niște alte urme pe omăt

*

ninsorile călătoreau pribege

spre iarna lor, din cerul despletit,

și încercau prin suflet să dezlege

câte un țipăt rană de cuțit,

dar mi-era teamă sacră și senină

să iscodesc vreodată îndărăt

ca să-nțeleg că umbra mi se-nchină

doar urmelor lăsate pe omăt,

*

căci urmele sunt risipiri discrete,

rănite când de ierbi, când de îngheț

și lasă-n suflet goluri doar regrete

pe care niciodată n-am pus preț,

deși iubesc ninsorile nervoase

ce mă-nfășoară-n mantie stelară

ca să pășesc cu fumul înspre case

cu urmele ce-au început să doară

*

când urc pe scara sacrelor ninsori

și cerului din ceruri îi arăt

cuvintele ce s-au ivit în zori

ca niște alte urme pe omăt

*