ca dar dumnezeiesc şi ca destin!
hai, pune-ţi cântul să îl ai merinde,
iar iarba încălţare pentru drum,
pe când zăreşti în depărtare cum
amurgul doar o candelă aprinde
ca să o mute printre stele mute
în cine ştie care alte zări
pădurile visând îndepărtări
de vremuri toropite şi ştiute
de parcă te-ar visa din nou mesteacăn
la un ospăţ cu candelabre grele
la care-ai pus în buzunare stele
şi-abia aştepţi petrecerea să treacă-n
înaltul cel înalt, fără prihană
în care se aleargă pe poteci
şi când nu vrei să ştii spre unde pleci
culegi din câmpuri câte-o sânziană
să-ţi fie pentru leac şi vremuire
precum icoana mamei estompată
pe care o visezi câteodată
de parcă-ai aştepta să-ţi dea de ştire:
hai, pune-ţi cântul drept pahar cu vin
şi pâine sfântă pentru veşnicie
să poţi să le găseşti în poezie
ca dar dumnezeiesc şi ca destin!