Bucovina Rock Castle: Opriţi planeta, eu vreau să cobor!
s-a năpustit pe cântece minciuna
şi-aud cum cad cuvinte sfârtecate,
prostia li-i duşman dintotdeauna
cu blestemata ei ferocitate:
nu mai e voie!, moliile ţipă
prin beznele care-mbrâncesc în noapte
şi-n ceruri nu mai e nici o aripă,
iar stelele s-au fost ascuns în şoapte
încât încep să mă tot tem de lume,
de lunecarea ei înspre niciunde
care transformă cântece-n postume
aglomerări de viaţă pe secunde,
dar nu mai este loc de crengi în cer
şi mugurii-s siliţi să se ascundă
cât timp prostia s-a-ncropit hanger
în coasta lui Iisus să mai împungă,
iar noi, doar trăitorii cântecelor sfinte,
bem sângele acela ca pe-o beznă
şi-apoi vedem cum sacrele cuvinte
ni se preling din rănile din gleznă
gonite nemilos de o otravă
a urii revărsate-n viitor,
şi-atunci vă strig, strivit de-această pleavă:
Opriţi planeta, eu vreau să cobor!