Boier, la moşia urmaşilor mei… transilvani!
Boier, la moşia urmaşilor mei… transilvani!
*
O povestire hasidică, pe care o ştiu de la prietenul meu, Menachem Falek, spune că un om sărac, după ce a câştigat, într-o zi, doi lei, a cumpărat din banii aceia o pâine şi o floare în ghiveci. Nevasta omului desigur că a protestat pentru cheltuiala inutilă – din punctul ei de vedere – cu floarea, şi-atunci omul acela i-a zis:
– Femeie, am cumpărat o pâine – ca să avem din ce trăi, şi o floare – ca să avem pentru ce trăi!
*
Fata mea, Ana Cozmina
*
Fata mea, Ana Cozmina, ştie, ba chiar trăieşte în litera şi spiritul cuvintelor povestirii hasidice de mai sus, aşa că, având o familie minunată, în noua capitală a Moldovei – Cluj-Napoca, a decis, împreună cu întreaga ei familie, dar şi cu binecuvântarea “bătrânilor” de la Suceava, să-şi cumpere “floarea hasidică”: o căsuţă cu livadă, undeva, la 31 de km de Cluj, la poalele Apusenilor, în satul Sărata, din comuna Panticeu – undeva, sub istoricul deal al Bobâlnei, mai spre munte de şi mai istorica Dăbâca.
*
Căsuţa nepoţilor mei transilvani
*
Relativ nouă şi mobilată modern, dar cu calaburii încă neizolaţi şi netencuiţi în exterior, căsuţa are două camere de 4/4 m şi o livadă cu meri, pruni, nuci şi fânaţ, de 21 de ari. Era năpădită de vegetaţie, dar, după doar o zi, începuse să respire, în perimetrul unei ogrăzi din sârmă împletită – trec lupii şi vulpile prin grădini, fără să deranjeze pe nimeni, dar nepoţii mei au nevoie, totuşi, de protecţie, mai ales că, pe dealurile de peste drum, s-a dezvoltat o splendidă crescătorie de cerbi lopătari, de căprioare şi de… bizoni (investiţie germană, deh!), animale spre care lupii cată mai pofticos decât politicienii la un nou mandat.
*
Bizonii, pe dealul de peste drum
Căsuţa nepoţilor mei transilvani, văzută din livadă
În capătul fânaţului
*
În fiecare vineri, după-amiază, şi întreaga sâmbătă, Cozmina şi soţul ei, Mihai, se întrec în hărnicie, îngrijind “floarea lor hasidică”, iar duminica se joacă, fără a osteni, cu cei doi copii ai lor, Carina Ioana, de un anişor şi trei luni, şi Darius Andrei, de 4 ani şi jumătate.
*
“Moşierii” mei transilvani
Carina Ioana şi Darius Andrei
Drăguşancele
*
E frumos la Sărata, sunt minunaţi oamenii, iar atmosfera de secol XIX contrastează frapant cu ocupaţiile lor europene – revin în sat doar de sărbători sau la bătrâneţe (majoritatea caselor au fost cumpărate de… clujeni, drept case de vacanţă). Ştiu lumea satului, atât cât mai există ea şi la Sărata, ştiu obiceiul de a da bineţe tuturor şi de a primi şi oferi daruri, întru tihnita odihnă a străbunilor. E frumos la Sărata, acolo unde nepoţii mei sunt atât de năvalnic fericiţi, vreme de câte trei zile din şapte, în fiecare săptămână, încât îmi cântă sufletul.
*
Carina, ajutând la… muncă
Darius, în noua lui hintă (scrânciob)
Viorica, privindu-şi urmaşii
Mihai, odihnindu-se
Răsfăţata
*