balada anului 2016
*
tot mai des cârpacii clipei
triumfau prin calendare
până am închis fereastra
şi-am decis să nu-i mai ştiu,
iar din rafturi, dinlăuntru,
se desprinse o cântare
precum soarele de vară
peste un imens pustiu
*
şi-auzeam scrâşnind nisipul
la întoarcerea în piatră
încleştându-se pe suflet
ca să-l ţină în vecii,
iar departe cerul nopţii
un cărbune ţine-n vatră
ca să mai arate calea
doar acelor care-s vii,
*
dar s-o stinge şi acela,
nu-l auzi cum se despică
şi cum lunecă cenuşă
până-n iarna de pripas
care freamătă pe-afară
şi deodată mă ridică
şi-mi şopteşte doar cu fulgii,
la fereastră, bun rămas?