Autorul vifleimului „Trei crai de la răsărit”
*
Un manuscris vechi, „Cântări”, găsit, în 1942, la Ana Blațiu, din Seliștea Sibiului, un „coligat de cântări religioase din religia ortodoxă”, scris și ilustrat, începând cu 30 decembrie 1849 și până în 25 ianuarie 1868, de Procopie Pătruț, conține, pe lângă adaptări din „Cântarea cântărilor”, și cântări de Paști – așanumitele colinde pascale, și textele care vor fi cunoscute, mai târziu, drept „colinde creștine”, deși nu sunt decât cântece de stea și vifleimuri.
*
Primul text, de altfel, numit „Viersuri ce se cântă în seara nașterii Domnului Nostru Isus Hristos”, se regăsește în mai toate cântecele de stea, cu referire la cei trei magi sau trei crai, menționați ca atare și în această versificare, în care se spune că:
*
*
„Steaua spre răsărit strălucește,
Steaua-mpăratului se ivește,
Steau cu raze mari luminând,
Sfânta naștere anunțând,
*
Și au fost a se plimba
Prin oraș ș-a întreba
Unde s-a născut, zicând,
Un crai mare de curând,
*
Iar Irod împărat
Auzind s-au turburat,
Pe crai în brabă-a chemat
Și în taină i-a întrebat…” etc.
*
Titlurile vechi, sub care au fost zămislite, în anume mănăstiri, aceste cântece, care aveau menirea de a înlocui adevăratele Colinde ale Datinii, considerate de biserică a fi „cântece satanice”, au fost pierdute, ulterior, deși „Trei crai” s-a numit, după cum o probrează manuscrisul aflat în posesia Bibliotecii Naționale a României, „Închinăciune care se zice Masa despărțirii”:
*
*
Trei crai de la răsărit
La-nchinare au venit
Daruri scumpe aducând
Și către el cuvântând…” etc.
*
Fără dar și poate, cântecul de stea „Trei crai de la răsărit” a fost scris, în 30 decembrie 1849, de necunoscutul poet Procopie Pătruț.
Există în manuscrisul acesta și poeme frumoase, pentru anii 1849-1851 (cele de până în 1868 încă nu le-am deslușit, fie și sumar), precum „Pustnicul” și, în ciuda dificultăților pe care le întâmpin cu scrierea chirilică de mână, am să revin asupra moștenirii rămase după Procopie Pătruț. Măcar din omenească vie curiozitate.
*
*
„Am lăsat mărire, lume,
Am lăsat lux și palat,
Am lăsatși rang, și nume
Și-n pustii m-am depărtat,
*
Unde fără întărire
Gustă liniște în veac,
Unde la a mea dorire
Aflu mângăiere, leac,
*
Unde amuțita stâncă
Și nesimțitorul crâng
Întristarea o aruncă,
Nu pot auzi când plâng…” etc.
*
Are 394 de pagini manuscrisul acesta, pe care l-am parcurs grăbit și preocupat de o documentare cât mai exhaustivă pentru una dintre cele cinci cărți pe care le am simultan în lucru, după obieciul meu, „Datina, religia furată”.