atât de fericiţi: ia cana, frate!

am întâlnit şi oameni fericiţi

ce nu cărau vreun semn de întrebare

când soarele părea o lumânare

la căpătâiul celor răstigniţi

şi le-am spălat picioarele cu plânsul

martirilor din fiecare veac

şi-am învăţat într-un târziu să tac

înfăşurând în ierburi necuprinsul

de parcă-aş fi tânjit spre fericire

despovărat târziu de întrebări

ca să aprind în ceruri lumânări

pentru nevoi de calmă desluşire,

dar orbii n-au nevoie de lumină

şi-s fericiţi că vor rămâne orbi,

te-aşteaptă vinul, frate, să îl sorbi

ca să-l asculţi prin suflet cum se-nchină

şi te consacră veşnicei robii

aflând în umilinţă voluptate,

ia cana, frate, vinul te socoate

îndreptăţit să te întrebi, să fii

în înşirări de clipe numărate

doar calea ta, pe care o-nţelegi

drept rupere de orbi şi de pribegi

atât de fericiţi: ia cana, frate!