A existat romanța populară românească?
*
*
Întâlnită, mai ales după 1900, în culegerile noastre de folclor, romanța populară a fost și este considerată o contrafacere. Dar dacă nu este așa, dacă romanța are rădăcini vechi în spiritualitatea noastră? Care spiritualitate? Aceea ignorată și scufundată sub colbul uitării și sub trufia indolentă a unor generații care nu au nevoie nici de trecut, nici de viitor.
*
Când am întâlnit, în manuscrisele lui Voievidca, astfel de producții muzicale, le-am considerat a fi piese culte, învățate la școlile de învățători, de preoți sau de cantori bisericești de la Cernăuți. În parte, probabil că am avut dreptate. Aduse în satele noastre, aceste romanțe au plăcut, au fost adoptate și s-au transformat, prin adopție, în folclor. Un folclor ignorat de specialiști, care, ca și mine, s-au pripit în stereotipii, limitând și îngrădind exprimările muzicale ale acestui neam. Cum să cataloghezi drept folclor niște romanțe precum „Ochi ca noaptea”, „Copilă dragă” sau „Ciobanul” (14), care, deși numit „Doină”, nu este o doină, toate aceste romanțe fiind culese de Alexandru Voievidca de la Varvara Velehorschi, învățătoare în Berchișești? Ascultați-le și pripiți-vă în concluzii ca și mine și, mai ales, ca și toți specialiștii români în folclor:
*
„Ochi ca noaptea”
*
„Copilă dragă”
*
„Ciobanul”
*
În partiturile cu cântece românești, publicate de străini prin țările lor, se găsesc, totuși, cântece valahe, care amintesc, deși le premerg, de romanțele de mai sus. Cea mai interesantă este melodia „Syrba” (a doua piesă din sârbele moldovenești notate de Dimitrie Cantemir și readusă în contemporaneitate de muzicieni turci și europeni, care au comemorat cu adevărat viața marelui cărturar european, pe care noi nu-l prea merităm:
*
„Sârbă moldoveneacă”
*
Nu mă grăbesc să trag concluzii, ci doar atenționez retoric: a existat romanța populară românească?