Cântecul cireşilor: lui Costache Achiţei
Când mi-am uitat cireşii lângă zori,
oraşul aştepta cu porţi deschise
să vină fiii lui risipitori,
toţi îngeri trişti şi-mpovăraţi de vise;
avea, atunci, oraşul un alean
cu aripi largi pe ceruri desfăcute,
hotarul lui, în umbra de oştean,
eterniza doar umbre neştiute,
*
Am plâns, atunci, şi am privit spre zări,
cireşii mei s-au fost desprins din mine,
hălăduiau spre alte depărtări
irositoare numai de destine,
ţipau sfâşietor, dar prea departe
erau cireşii zărilor senine,
iar eu sfârşeam doar filă într-o carte.