Poezia care cântă: Octavian Horcath – I. P. R.
Click, ascultaţi, înţelegeţi!
*
Când am auzit, pentru prima dată, “Ghetoul de Aur”, la nişte probe de sunet ale Festivalului “Bucovina Rock Castle”, m-an năpustit să aflu cine e autorul acelui text plin de imaginaţie, prin care societatea era biciuită cu sufletul şi invers. Iar Octavian Horbath, “poet, de nevoie” – cum ar spune Adrian Ardelean, mi-a mărturisit, copleşit, de parcă ar fi încercat să se dezvinovăţească: Eu…
*
Timişoareanul de la “Implant Pentru Refuz” şi “Blazzaj”, Octavian Horvath e un poet de o surprinzătoare viziune şi care durează viziuni pe eşafodajul sunetelor în armonioase risipiri cereşti (“întâi a fost poezia, ca îndumnezeire, apoi muzica, drept suport, şi-abia după aceea religiile” – spun primele cărţi sacre ale omenirii). Scrie o poezie socială, într-o epocă în care urmaşii porcilor şi-au însuşit ograda, fără a deranţa orătăniile.
*
*
Ghetoul de Aur
*
la marginea orașului apar multe drumuri noi
la marginea orașului pământul se rupe-n mii de bucăți
tăblițe colorate prezintă viitoare mărețe edificii
iar de după grase bălării zâmbesc proaspete fundații
*
la marginea orașului metrul pătrat îmbracă zilnic
straie noi, de valoare
la marginea orașului mirosul de var și de mortar
se combină cu mirosul proaspăt de pantof de lac
*
la margine de oraș
acolo aș vrea eu să trăiesc
etaj peste etaj
garaj lângă garaj
*
un pitic de grădină a început revolta
geamurile termopane și ușile de garaj l-au urmat
împreună s-au îndreptat spre centrul noului oraș
acolo un geam termopan în formă de pentagramă a strigat
Să trecem totul prin inox și plastic!
dar totul era trecut prin inox și plastic
astfel încât piticii de gradină, ușile de garaj și geamurile termopane
s-au pus la sfat
împreună au hotărât să facă o asociație
Asociația de Evidențiere a Lucruriilor Profund Asemănătoare
și au plecat, pentru că la fix
începea întâlnirea Masonilor de Gipscarton
*
vreau să mă așez
vreau să m-aranjez
vreau să mă fixez
vreau să mă instalez
*
vreau să mă stabilesc
vreau să viețuiesc
vreau să mă statornicesc
vreau să locuiesc
*
în Ghetoul de Aur
*
vreau să cresc
vreau să mă preacurvesc
vreau să mă preamăresc
vreau să mă înmulțesc
*
în Ghetoul de Aur
*
*
Ograda
*
odraslele porcilor au ajuns din nou la putere
nimeni nu se aștepta ca acest lucru să se întâmple atât de devreme
dar cu perseverență și cu un șoric bine bătucit
porcii au demonstrat că se pot realiza lucruri inimaginabile
*
orătăniile din ogradă nu s-au revoltat și nu au protestat
fiind mult prea ocupate cu ultra-agoniseala
faptul că unele animale vor fi mai egale decât altele
nu le afecta (încă) libertatea și averea
*
în orgadă,
orătănii