Serile Bucovina Rock Castle: Seara cu normalitate

Ziua şi seara de 20 august 2016 au fost anormale. Nu ni s-a pus nici o piedică, nu ne-au înjurat popii şi nu ne-a tăiat nimeni lumina. Intrasem la griji, pentru că, în mod anormal, “Bucovina Rock Castle” părea să se bucure de normalitate. Îngrijorat ca şi mine, Mihnea mi-a propus să ne facem singuri o problemă, dar nu ne-am priceput cum s-o facem. Apoi a sunat Emil Ursu şi mi-a zis, grav, că avem, totuşi, o problemă: un norvegian şi un german, din grupul de participanţi la festivalul de film, vor să filmeze publicul şi fragmente din concerte. Şi care e problema? Nu au brăţări de acces. Nu-i bai, sunt oaspeţii noştri.

La probele de sunet, “Vita” Horvath, cântând cu BLAZZAJ, mă dă gata cu “Ghetoul de aur”, piesă pe care nu a cântat-o şi în concert, dar care probează, prin inspirata folosire a antonimelor, o temeinică vocaţie poetică. De la Cluj-Napoca, şoferii noştri îmi spun că au îmbarcat trupa belgiană, pe la ora 13, dar că nu vor ajunge la timp pentru probe de sunet. Nu-i bai, vor face probe în prezenţa publicului, înainte de concert. Cei de la E.M.I.L., după probe, umflă nişte baloane colorate.

Şi vine ora concertului (19), dar mai aşteptăm 15 minute, ca să intre cât mai mult public. La ediţia următoare, dacă Gheorghe Flutur nu va introduce cenzura, vom începe, în fiecare seară, la ora 20. Simt că e ora pe care o preferă tinerii, iar dorinţele lor sunt porunci pentru mine. Şi începe concertul, iarăşi cu o trupă senzaţională, dar care nu a mai fost la “Bucovina Rock Castle”: NAVA MAMĂ. Câţiva tineri mi-au scris că, până la “Bucovina Rock Castle”, nu ascultau muzică românească, dar că, în ultimii ani, au o predilecţie pentru rockul românesc, pentru că am avut, cică, eu dreptate, atunci când am afirmat că, atunci când e vorba de rock, noi, românii, evoluăm în Champions League.

În condiţii de surprinzătoare normalitate, ultima seară “Bucovina Rock Castle” m-a cam dat peste cap. Îmi pierdusem vocea, de la vorbit în auzuri, eram frânt de oboseală (îndată fac 62 de ani), aşa că am uitat să mai fac poze şi cu concertul VIŢA DE VIE. Am făcut, în schimb, multe instantanee cu “Cetatea Rockerilor”, iar primitivul meu aparat de fotografiat fără bliţ, dar de care m-am ataşat, şi-a făcut binişor datoria. Ca şi mine.