Ziua Sfântului Ioan Botezătorul
*
ca osândit la viaţă pe pământ,
departe de tribună sau amvon,
nu mi-am dorit vreodată să fiu sfânt,
ci păcătosul care sunt, ion,
*
un biet ţăran urbanizat cumva,
dar respirând cu disperare slava,
convins mereu că gloria-i a ta
şi nu a nu ştiu cui de prin suceava
*
şi m-am închis în casă, răstignit
pe slovele din vremuri ancestrale
să nu primesc ce mi-i necuvenit:
urările sfinţeniei finale
*
pe care tu, ca ştiutor de cer
ce-a botezat cu-un pumn de veşnicie
aveai s-o duci în cosmicul mister,
lăsând planeta pururea pustie,
*
deşi e populată cu ioni
ce-nfulecă din timp cu disperare
şi cu atâţia sfinţi autohtoni
ce îşi doresc şi ei o evadare
*
în taina ta, dar taina, când te-ai dus
în cerurile-acelea minunate,
s-a prăbuşit nisip într-un apus,
lăsând în urmă doar pustietate,
*
de-aceea eu, să nu primesc urări
necuvenite, mă închid în casă,
iar literele vin din depărtări
să-mi presure nisipuri peste masă