2 ani cu „Zicălaşii”. Calea spre spectacol

*

La Gura Humorului lui Radu Bercea am înţeles că „Zicălaşii” au îndatorirea şi îndreptăţirea spre o nouă cale: calea spre spectacol. Până acum, noi am făcut doar concerte pentru fonotecări, desfăşurate cu partiturile pe pupitre şi aducând, de fiecare dată, câte alte 40-45 de piese care nu s-au mai auzit de măcar peste un veac. Va trebui să-l recrutăm urgent pe Mihai Hrincescu şi, cu cobza şi cu glasul, Mihai să lucreze vreo zece din cele mai frumoase cântece din patrimoniul „Zicălaşilor”, iar repertoriul primului spectacol să fie alcătuit, în întregime (30-35 de cântece), conform unei logici de spectacol, din piese antrenante, pline de vioiciune, care să fascineze şi publicul tânăr. Va trebui, după cum am vorbit şi cu Petrică Oloieru, să găsim formule de adresabilitate şi spre publicul tânăr, publicul, în general, fiind scopul anului în curs.

*

Dacă vom mai fonoteca prin concerte de fonotecare, o vom face, probabil, doar audio, cu vioară-ţambal, deci cu Răzvan Mitoceanu şi Petrică Oloieru. Plus Dănuţ Lungu, la sunet, iar când se va putea, şi cu Gabi Sandu la imagine. Cu o excepţie: dacă voi găsi – şi sunt pe cale să le găsesc – partiturile cu repertoriul legendarului Grigori Vindereu („Hora bătrânească” i-o cântăm şi în acest spectacol, drept copertă finală), atunci vom mai face un concert de fonotecare „Grigori Vindereu”. Şi nu am nimic împotriva unui spectacol, cu acele partituri, „Zicălaşii” – Orchestra Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”. Între timp, eu mă voi retrage, pentru că am de dovedit, în baza scrisorilor dintre Vasile Alecsandri şi Alecu Hurmuzachi, care anume dintre cântecele din cele 4 caiete de Airs Nationaux Roumains ale lui Karol Mikuli sunt bucovinene şi care nu, precum şi de identificat, din ce am fonotecat noi până acum, care dintre cântecele şi dansurile valahilor înseamnă melos orăşenesc şi care înseamnă melos rural. Pentru că e păcat să ne închipuim că numai satul a produs cântece, iar oraşul nu. De parcă la curţile voievodale şi la curţile boiereşti nu s-ar fi produs cântece de către breslele lăutăreşti orăşeneşti.

*

La Gura Humorului, acolo unde, de ziua de naştere a lui Răzvan Mitoceanu şi a mamei lui Petrică Oloieru, Consiliul Judeţean Suceava i-a consacrat lui Radu Bercea blazonul artistic, am avut un spectacol unic, în care melosul orăşenesc (bucovinean, al tarafului lui Nicolae Picu, după cum voi proba curând) şi melosul rural (de pe moşia lui Alecsandri de la Mirceşti şi de pe moşia Elisei, sora Hurmuzăcheştilor, prin părţile romanului), în inspirată alternanţă, fascinează. Acelaşi concert îl vom susţine şi la Muzeul Bucovinei din Suceava (luni, 27 februarie, de la ora 16), şi la Casa de Cultură din Vatra Dornei (miercuri, 1 martie, tot de la ora 16), dimpreună cu lansarea albumului Confesiuni cromatice al pictorului martir Radu Bercea. Vor lipsi doar momentele în care Radu Bercea înmânează câte un tablou zicălaşilor Răzvan Mitoceanu, drept dar de ziua lui, şi Petrică Oloieru, drept dar pentru mama lui, şi managerului Sorin Filip, drept simbol al recunoştinţei faţă de Centrul Cultural „Bucovina” şi faţă de Consiliul Judeţean Suceava. Nu am putut fotografia doar ce a urmat mai târziu: atât m-a rugat Radu Bercea să le duc şi zicălaşilor Adrian Pulpă, Narcis Rotaru şi Ionuţ Chitic (în ordinea înmânării) câte o lucrare de a sa, încât am făcut-o, în dimineaţa zilei de azi, spre bucuria entuziastă şi explozivă a celor trei tineri muzicieni.

*

Cronica foto a evenimentului de la Gura Humorului lui Radu Bercea arată aşa:

*

*

Şi ca simbol al oraşului Gura Humorului, de după plecarea publicului şi a „Zicălaşilor”, publicistul Mihai Camilar, ros de boală şi de oboseală, răsfoind, într-o nedreaptă singurătate, blazonul artei lui Radu Bercea:

*