1867: Descriptio Basarabia, de Rudolf Kuleman (I) | Dragusanul.ro

1867: Descriptio Basarabia, de Rudolf Kuleman (I)

 Diligenta Dorohoi Herta

*

Țara și locuitorii[1]. Clima Basarabiei[2] și calitatea pământului ei. Influența pădurilor supra asprimii și a temperației climei. Statul poate permite privaților să dispună ei după plac de pădurile lor? Basarabia, după anexarea ei în Rusia, un fel de azil pentru toți, și urmările. Stârpirea pădurilor. Să emigreze oameni singuratici în Basarabia? O pădure din Basarabia. Verile calde. Morile de cucuruz.

* 

Basarabia, fiind în proporție tare îngustă, se întinde de la 46 ½ – 48 ½ grade la lăţimea de la miazănoapte. Deci, în lăuntrul țării, clima este cam schimbătoare. Pe când, în ținutul de la miazăzii, ierburile sunt cam albastre, uscăcioase de fierbințeala soarelui, sunt acelea de către miazănoapte mult mai verzi, aproape de culoarea celor din țările nemțești. Cetatea Hotin zace într-o linie cu Viena și, totuși, iarna este pe acolo cu mult mai friguroasă decât chiar în Germania de la miazănoapte. Căci, întâi, munţii Carpaților, ce se extind foarte departe, precum și dealurile Ardealului, ce iarăși sunt împrejurate de țări muntoase, cam până la înălțimea de 8.100 pași, deschid influiențele climei de la miazăzi spre sud-vest. De la nord și est străbate în țară vântul din Rusia, ce stă sub influiența Siberiei, nefiind el oprit de munţi. A doua, ce este și cauza principală, aici nu se află păduri împreunate și concrescute. E drept că se află unele, însă foarte depărtate. Ici-colea se află numai câte o parte de pădure, grupe de arbori subțiri și netrunchioase, pe care nu-i lasă să crească și să se învârtoșească. Pădurile încălzesc țara, pe care o îmbracă ca cu un suman.

*

Judetul Soroca

*

Să ne închipuim câteva milioane de trupine de lemn. Toate vor să crească, să devină tufoase, ele răsuflă, rivalizează, se întind. Cele mai mici trupine, ce nu pot prospera ca celelalte, se nimicesc, în locul lor, însă, se dezvoltă altele, mai poternice. Această pădure, în compoziția ei asemenea cu o personalitate ce se luptă cu sine însăși, înlătură tot ce este atacat, se cucerește pe sine. Membrii uscaţi, care împiedică aerul și lumina, îi frânge și îi folosește pe cei ce zac așternuți și putrezând la picioarele ei, îi pune ca fuscei pentru un crescământ mai puteric. Așa sădind și pregătindu-se întru voluminozitatea sa, desvoltă, în activitatea sa, energia, viața și căldura. Cum că așanumita floare „limba țapului”, dimineață de dimineață își încuie pupulul și noaptea și-l desface; cum că „dionea” (o plantă), când oarecare insectă numai puțin o irită, își strânge frunzele-i lipicioase, prinzând insecta; cum că trifoiul dulce, cel mișcător, începe a tremura, când îl ating primele raze ale soarelui, toate acestea dovedesc nervozitate, viață, iritație, frecare, căldură. Și încă o sumă de trupine gigantice, arbori de pădure, dintrânșii chiar și iarna expiră aer călduros, parcă vara ar avea azilulu ei aici. De trupinele cele poternice ale lor se frânge lovirea furtunilor, pe munţi fiind, opresc vărsările cumplite de ploaie, împrăștiindu-le peste toate părțile și, prin aceasta, scutind șesurile de inundările ce vor cerceta ținuturile toate, ai căror munţi sunt dezbrăcați de păduri.

*

Cât de însemnate sunt aceste păduri pentru continent, pentru o țară, pentru un imperiu! Oare statul poate da voie privaților ca să dispună, după plac, de păduri? Noi am văzut, chiar sub un regim rusesc, ce stătea pe o culme mai înaltă a culturii, că proprietarii, pentru ca să-și procure parale, scoteau și vindeau, deodată, păduri până la 100.000 ruble în argint. Dacă toți sau cei mai mulţi ar face așa, atunci statului, prin înrăutăţirea climei și nimicirea puterii vegetabile, pentru foloasele momentane, dară nedurabile, ale privaţilor, i se cauzează scăderi care nu se pot îndrepta așa lesne. Proprietariul numește aroganță, amestecare în libertatea-i personală, dacă statul își propune să vegheze și peste pădurile ce nu sunt în proprietatea lui, dară cu mult mai mare este aroganța indivizilor privaţi, dacă ei, prin stârpirea pădurilor, atacă clima, ce este a tuturor supușilor. Dacă oarecare fabrică, așezată fiind într-un ținut împopulat, ar învenina aerul, prin evaporările ei, s-ar putea dispune ca să-și strămute locul său, să se încuie. De ce, dară, să nu se oprească privaților a nu face aceea ce, dacă ar face, se întâmplă pe spezele comune. Durere că în Basarabia nu s-a oprit aceasta. Las’ să fie!, se auzea vorbindu-se, și pădurile pieriau, ducând cu ele și puterea de avântare a țării, precum s-a întâmplat cu toate țările cărora li s-au tăiat arborii, ce le erau aripi.

*

Canionul Nistrului

*

Palestina, Grecia, Spania și pustiile late de pe râul Volga, ce mai înainte erau câmpii surâzătoare, cu livezi și cu tufe, ne dau exemplu despre acestea. Cu drept cuvânt, se poate zice că, cu cât mai adânc, spre răsărit, cu atât mai neînsemnată este cultura pădurilor. Țările de acolo sunt stat și se țin de stat. Dară dacă acesta este prea mare și dacă administrația se face dintr-un punct prea îndepărtat, am putea zice, din punctul matematicii de centralizare, fără ca aceasta să se repete în multe puncte municipale, atunci toate legile de pe aici, care sunt cu o pereche de mii de ani înapoiate, sunt anemice. Omeni senguratici, cărora diregătorul cu o mână le întinde ordinațiunea, iar pe cealaltă o întinde deschisă, fac cu capul „da” și, în momentul următor fac, dacă vor, chiar din contra a ceea ce trebuia să facă. Se poate că statul, ne-edând legi în privința culturii și cruțării pădurilor, a voit să nu înstrăineze pe emigranţii de care Basarabia avea așa trebuință mare, prin opririle acelea.

*

Precum Basarabia, încă de mai înainte, era mingea națiunilor luptătoare, care se amestecau una pe alta în relațiunile lor, așa a rămas și anexarea ei la Rusia, fără baza legală. Acum mulţi emigrară în Moldova, de care mai înainte se ținea și, considerând limba, datinile, calitatea pământului ei, încă se mai ține. Pentru ca să se împopuleze țara, ce este cam goală de locuitori, întemeia Rusia un fel de azile, precum a întemaiat, odinioară, Romulus în Roma. La pașaporturi și alte documente nu se privea cu rigurozitate. Neguțători jidovești, căpitani demisionați, colonei, oficiali de la poșstă și Dumnezeu mai știe încă cine, alergau aici ca să se facă posesori mari, fără să înțeleagă sau să voiască a înțelege ceva din economii. Numaidecât la câștig! Iaca, acolo, o pădure, un lemn, pentru atâtea ruble, l-a tăiat, banii i-a pus în pungă și, mai departe, unde se află altă pădure pentru arendare sau de cumpărat.

La această poftă mare de stârpire se mai adăugase una mai mică. Nobilii și țăranii jefuiau pădurile, ei tăiau fuscele mici sau nuielele de la trupini fragede, pentru ca să-și facă garduri la grădini, la curţi, pentru grajdul de găini, pentru hambarul de cucuruz etc. O stârpire de lemne cu totul nerațională, dacă cugetăm că, în locul nuielelor, se puteau folosi, ca în toate țările, spinii ce cresc prin livezi, pe care, de exemplu în Mecklenburg, Schlesvig ș. a., îi sădesc pe locurile nefruptifere, încât aceste locuri servesc pentru câştigarea lemnelor de folosință. Aceasta pretinde timp, lucru și se bazează pe împroprietărire, care aici nu se caută. Nomazii nu au case, nici palate, ei au numai colibe, care se dărâmă curând, spre a emigra mai departe. Firește că se află case, și încă bunicele în Besarabia, totuşi, însă, peste tot luat, sunt aproape de colibe, fiind mici, aeroase și destruate. Sunt bunuri de câte 20.000 de morgen (măsură prusiană), pe acestea nu se află nici o casă, nici măcar de boier, care s-ar putea asemăna cu o casă a unui țăran neamț de mijloc. Așa sunt toate, preparate pentru mişcare, în schimbare, părăsire. Urmarea acestei dezgoliri a câmpiilor a fost stricarea climei din Basarabia.

*

Dealul Magura

*

Înainte de 60 ani, 12 werst (verste, mila rusească de 1.500 pași), până lângă Hotin se întindea o pădure frumoasă, având, ici-colea, câte o livadă și puțin pământ de semănat; această pădure oprea și împărțea, cu puterea ei, viforele și furtunile de nea, sub scutul ei păstra mai multe izvoare și lacuri, încălzind și reînviind prin jurul ei prin o energie grandioasă de vegetațiune. Vitele iernau într-însa, precum se întâmplă acum în Anglia și Irlanda, și fără să pătimească aflau într-însa căldură și totdeauna nutreț. Așa am auzit eu de la niște proprietari demni de crezământ. Dar altcum este în timpul de față! Dacă călătorim peste locurile belite de păduri, spre Hotin, suntem expuși la pericolul de a ne degera mâinile și picioarele de suflarea vântului rece, dacă nu ne învelim bine în cojoace. Pustia cea mare de către răsărit, cu oamenii ei cei nomazi și cu ciurdele de vite, trimite influențele răutăcioase și spre apus, până când cultura nemțească, pe lângă dezvoltarea favorabilă a trebilor, i se va opune mai cu putere.

*

Ici-colea, se află, în Basarabia, arendatori și economi nemțești, dar ce pot singuraticii, cu teoria și cu planurile de cultivare, contra datinilor rele și a oamenilor rău dedaţi, care râd de ele? Cât de curând, vor deveni și ei ceea ce au ajuns și ceilalți. Dacă au venitu ei cu intenție ca, în timp scurt, să-și agonisească averi și, pe urmă, se întoarcă iar în patria lor, se vor vedea înșelați. Pe ei îi numesc venetici, pedanţi, fantaști, care au venit numai ca să-și deșarte pungile ce le-au adus umplute din Germania. Există despre ei tot felul de istorisiri și anecdote; un colonel din apropiere, ce și-a dat sabia pentru trebi de economie, pe care cugeta că le va purta tot așa de înțelept ca sabia sa, răscoală țăranii contra vecinului său, invidiindu-l pentru câștigul ce acesta îl aștepta de la teritoriul său, pentru că și-a dat și înmulțit osteneala.

*

În Basarabia sunt multe și deosebite caractere, care, prin diferite arte și intrigi, pricep să deformeze onoarea ce a rătăcit între dânșii. Deci, nicidecât nu se pot recomanda emigrații singuratice. Numai o societate compactă, care, în coînțelegere cu regimul, pe lângă garanţie, ar lua în posesie un teritoriu izolat de altele, după care teritoriul ar avea să extindă peste vecini o influență bună, cu putere impunătoare, numai astfel de colonie sau societate poate promite folos sieşi și statului. Aceşti omeni au venit pentru ca să rămână, să se împroprietărească și se înțelege, de la sine, că atare permanență se încearcă a se asigura și agonisi prin agronomie. Coloniile nemțești, împroprietărite în partea de la miazăzi a Basarabiei, au fost active și în privința cultivării pădurilor, făcându-și fiecare datoria de a sădi, în fiecare an, câțiva arbori, cu scop că din aceia se vor naște păduri. Deși acestea mergeau încet, totuşi sunt grupe de arbori și, cunoscând vânjoșia poporului nemțesc, se poate spera progres întru întreprinderile lui. De cumva, însă, după ce am călătorit sub razele arzătoare și prin nori de pulbere, aflam, undeva, vreo pădurice de acestea, viața din ea, ce niciunde nu se află în asemenea măsură, servește de caracteristică pentru pădurile din Basarabia. Toți și toate aleargă, de pe pustietatea fără arbori, și umblă către acest azil umbros și învietor: această pădure, în timp de vară, este un fel de grădină de animale, în care tot ce viețuiește se ascunde. Pe cât de scurtă este iarba de pe pustie, pe atât de înaltă, până la piept, crește ea sub scutul arborilor ce îi atrag roua și umezeala. Este forte bine dacă călătorul umblă în călțuni înalți, căci nu este a se feri numai de geniste (Ginster, unu soi de plante) ilice (arbore spinos) și alți spini, ci încă și de alta ce, din tufa întunecoasă, ce o atinge piciorul, se întinde un corp neted, lucitor, de 4 pași de lung, el clatină, șuieră, se târâie printre ramurile tremurătoare. Mai încolo se codește câte o șopârlă de 12 policari de lungă, pe spate verde, cu punte negre pistruiată, pe pântece cam galbenă-verde, cu solzi, de la cap, până la vârful cozii. Câte zburături, fluturări, ciripiri, vuiete, sfredelituri, șuierături în această pădurice!

*

Malul stang al Prutului

*

Colo, în sus, vezi sute de cuiburi, un sat de ciori flutură în aer, pe deasupra arborilor! De cumva se scutură cutare trupină, nenumărate gâturi încep a cârâi, își freacă clonțurile, de câte 3 policari, de crengi, ca și când ar avea să arate că ce ar fi de așteptat de la acest pumnar sau de la cela. Din cuibul verde, de sus, cobețul privește, să observe vreun iepure, ce nu-i scapă așa ușor. Cu repeziciune se coboară la el și, pe loc, după el, câte un corb, amicul de vânătoare al lui, cu care împreună atacă, din toate părţile, pe biata vită fricoasă, sărind, fluturând, zburând, îl ajung și îl prind, iar cel dintâi îl sapă cu clonțul.

*

Broaștele încă au cor însemnat. Din depărtare este semnalizată pădurea, prin corurile lor nearmonioase, călătorii se bucură când le aud, știind că se scapă de fierbințeala soarelui, intrând la răcoare și umbră. Între toate vocile, însă, sună mai tare cele ale filomelelor nenumărate. Deși nu bat ele așa de curat și sonor ca și cele nemțești, totuşi sunt filomele și mulţimea lor, mai la fiecare 12 pași se aude câte una, suplinește sonul metalic, ce lipsește vocii lor. Pe cât de friguroasă este iarna, pe atât de caldă este vara, ea e cu mult mai caldă decât în cutare parte a Europei de la apus, sub asemenea lățime ecuatorială. Și precum acolo frigul cel mare se simte din lipsa pădurilor, așa la noi căldura fierbinte tot din acea cauză. Pentru iarnă, pe acestea le putem numi, acolo, cojoacele, din contra, pentru vară, aici bureţii țării, fiindcă pădurile atrag umezeala din atmosferă în sine și, pe urmă, o lățesc peste țară.

*

Pe valea Nistrului

*

Cât de răcoros este pentru ochi și nervi a privi la un lacu limpede, la apa curgătoare! Unde sunt miile de izvoare, lacuri și râuri, ce șerpuiesc și recreează toate părţile Germaniei, fiind cam totdeauna pline, pentru că arborii și tufișul de pe țărmuri le scutesc de razele secătoare? Sunt și aici lacuri, de exemplu acolo unde, între movile mici, se stoarce puţintică apă noroioasă de printre niște arbori ce stau mai la deal, un eveniment pe care se încearcă a-l folosi în sfera lui. Persecutându-l, cam două verste, în sus, se află vreo șase mori de cucuruz, care nu sunt mai mult decât colibe găurite, așezate sau, mai bine zicând, două lăzi de scânduri, lângă care abia se mişcă o roată de moară. Țărmurii acestui lac sunt pretutindeni goi, nici un arbore pe ei, nu sunt nici tufe de spini, unicul scut contra razelor soarelui este adâncimea albiei lui, care din ce în ce se îngroapă mai mult în glod. De ce nu se adună aceste colibe la un loc, făcând din ele o moară bună, cu mai multe pietre, făcând din lacul acesta altul mai mare, care și vara ar face serviciu? Dar aici fac toți, țărani și nobili, după mintea lor. Pădurile se strică și, cu ele, și lacul, precum și morile zidite pe el, care, firește, nu se vor mişca de razele soarelui (Albina, II, nr. 52-159, Viena, miercuri 10/22 mai 1867).

*

 


[1] Având interes a ști ce scriu străinii despre noi, reproducem aceasta din „Unsere Zeit”, cursul III, fasc. 9 din 1 mai 1867. Lipsia Brockhaus.

[2] În anii aceia se scria „Besarabia”, ca în sugestia lui Hasdeu, referitoare la Negru Vodă, care ar fi fost „bess arab”, sugestie confirmată recent, când arheologii au constatat că Negru Vodă era negru, adică… bess arab – n. n.